Ramona Nicole-Mănescu, ministrul Afacerilor Externe, precizări de ultimă oră, după tensiunile de pe scena politică

Publicat: 26/08/2019 | 20:36
Ramona Mănescu are un CV impresionant

Ramona Nicole Mănescu, ministrul Afacerilor Externe în Guvernul României începând cu 24 iulie 2019, a făcut câteva precizări privind politica externă, tocmai pentru că în aceste zile se desfășoară Reuniunea Anuală a Diplomației Române.

Mănescu vorbește și despre scandalul de pe scena politică înainte de alegerile prezidențiale, 10 noiembrie 2019, după ce ALDE s-a retras din cursă.

”Continuitatea politicii externe a Românei, ca principal obiectiv al Guvernului, presupune concentrarea acțiunilor noastre pe susținerea unui parcurs pozitiv al eforturilor diplomației române. În aceste zile, suntem concentrați pe evoluțiile de politică externă, dat fiind că se desfășoară Reuniunea Anuală a Diplomației Române, urmărind, desigur, în paralel, evoluțiile politice la nivel intern.

Desemnarea mea în funcția de ministru al afacerilor externe a avut loc cu susținerea coaliției de guvernare PSD-ALDE. În acest moment, retragerea formațiunii ALDE de la Guvernare nu atrage în mod obligatoriu după sine și retragerea susținerii partidului aflat în continuare la guvernare.

Diplomația română are nevoie de continuitate la nivelul conducerii pentru a-și îndeplini misiunea și de o abordare care să o separe de disputele politice interne pentru a putea reprezenta credibil și eficient interesele tuturor cetățenilor români.

Expertiza politică în domeniul relațiilor internaționale ne-a arătat beneficiile unei politici externe proactive, cu obiective strategice setate pe termen lung, susținute în cadrul dialogului cu partenerii externi.

Într-un context internațional fluctuant, chiar turbulent, instabilitatea și impredictibilitatea reprezintă abordări dintre cele mai nepotrivite, dintre cele mai puțin productive. Continuitatea, stabilitatea, profesionalismul au reprezentat în mod tradițional apanajul diplomației românești.

Politica externă este una singură, cea a României, și se promovează printr-o cooperare inter-instituțională în care funcția de ministru al afacerilor externe are un rol central. Asigurarea continuității atât în ceea ce privește proiectele, cât și în ceea ce privește abordarea personală de conducere, este fundamental necesară.

Am considerat, încă din momentul în care am preluat funcția de ministru al Afacerilor Externe, că este esențial să îmi folosesc experiența politică nu în interesul unui partid, ci în cel al statului român și al cetățenilor săi. În momentul în care am acceptat să devin ministrul afacerilor externe, am fost deplin conștientă ca această poziție are o importanță deosebită în aparatul guvernamental prin rolul său esențial de reprezentare a României la nivel internațional.

Rămân convinsă că acest rol trebuie întotdeauna să primeze în fața oricărei dezbateri politice interne și a oricărei abordări politicianiste de moment. De aceea, în calitate de ministru al afacerilor externe, voi avea întotdeauna o poziție care să promoveze politica externă a României și voi acționa pentru a mă asigura că MAE își desfășoară activitatea fără constrângeri generate de falii politice interne.

Competiția politică, cea electorală, este firească într-un stat democratic, dar nu trebuie să ducă la dezbinare, polarizare, mai ales pe subiecte fierbinți și care implică interesul național.

Am fost onorată să accept înalta demnitate de a fi ministrul afacerilor externe. Încă din primul moment, mi-am propus să exercit cu profesionalism această demnitate pentru a servi interesele durabile ale statului român și ale cetățenilor săi. Îmi propun să urmăresc aceste interese indiferent cât de lung sau cât de scurt ar fi mandatul meu.

Am speranța că societatea și mass-media vor îmbrățișa această abordare și vor fi alături de diplomații români și de instituție în eforturile pe care le vom depune în interesul comun. Cooperarea instituțională corectă este esențială în astfel de situații, abordarea tuturor factorilor de decizie fiind axată pe obiectivele principale ale României”, este declarația Ramonei Nicole-Mănescu.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult