Ramona Olaru, ironizată de Răzvan Simion în direct. Ce replică i-a dat asistenta TV

Publicat: 05/04/2021 | 15:34
sursa FOTO: Instagram

Ramona Olaru a fost ironizată în direct de Răzvan Simion. Asistenta TV n-a stat cu mâinile-n sân și i-a dat o replică prezentatorului TV.

După ce a fost prezentat un material despre lefumele de la fermă, Răzvan Simion nu s-a putut abține și a ”înțepat-o” pe Ramona Olaru. Asistenta TV s-a născut într-o localitate de lângă Călărași și provine dintr-o familie de agricultori.

”Ramona e plânsă sau suferindă pentru că la fermă…”, a spus Răzvan Simion.

Ramona Olaru nu are nicio problemă să fie ”fata de la țară”, așa că i-a dat replică prezentatorului TV. Blondina a mărturisit că viața la fermă este minunată și a relatat o povestioară amuzantă de pe vremea în care traversa un câmp, pe tocuri, ca să ajungă la discotecă, în sat. (CITEȘTE ȘI: RĂZVAN SIMION, FLIRT „RELOADED” CU RAMONA OLARU. „IAR L-A LUAT VALUL”)

”Viața la fermă este minunată. Eu și aici, unde m-am mutat acum, m-am mutat mai pe câmp ca să nu uit de unde am plecat. Am căutat liniște. E pământ, nu am nimic. Sunt inginer agronom. Dacă vrei, îți plantez porumb.

Eu vreau aici, pe câmp, unde e liber, să plantez porumb primăvara asta și o să vorbesc cu vecinii mei. S-avem și noi porumb de fiert. Eu merg bine pe tocuri, că am mers mult pe arătură. Erau 4 kilometri de mers pe câmp, până la primul sat unde era discoteca”, a spus Ramona.

Ramona Olaru, asistentă la ”Neatza cu Răzvan și Dani”

Ramona Olaru a urmat cursurile Facultății de Agronomie, a făcut și un master, însă nu a profesat niciodată în domeniu. A fost asistentă în cadrul emisiunii ”Prietenii de la 11”, prezentată de Florin Ristei și Diana Munteanu, iar de aproximativ doi ani este asistentă la ”Neatza cu Răzvan și Dani”. (VEZI ȘI: CUM A TRECUT RAMONA OLARU PESTE DESPĂRȚIREA DE CUZA: „NU AI CUM SĂ TRECI UȘOR, TREBUIE SĂ SUFERI”)

De asemenea, Ramona este și imaginea unor branduri din România.