Randi așteaptă cu sufletul la gură să devină tătic!

De: Cancan
Publicat: 11/06/2018 | 22:25

Randi așteaptă cu nerăbdare să devină tătic! Însă îi lipsește un singur lucru: o femeie cu care să-și întemeieze familia mult visată.

Randi este un bărbat fericit, cu o carieră înfloritoare însă îi lipsește un singur lucru: o familie. Artistul încă nu și-a întâlnit sufletul pereche cu care să clădească ceva pe viitor și să aibă copiii mult visați. (CITEȘTE ȘI: JUMĂTATEA MAI PUŢIN NOROCOASĂ A TRUPEI MORANDI CÂNTĂ ŞI LA TĂIERI DE MOŢ. MĂRTURISIREA DINTR-UN CONCERT. „DACĂ AVEŢI NEVOIE..“)

„Nu am avut pe cine trebuie lângă mine să fac pasul asta, l-aş fi făcut de mult timp. Nu ştiu dacă eram pregătit sau nu ştiu dacă eşti pregătit vreodată până nu trăieşti pe pielea ta. La mine nu a venit momentul, trebuie să găseşti şi persoana potrivită. Importat este să nu faci într-un moment de euforie, când crezi că totul e roz ca apoi să ajungă la o despărţire.”, a mărturisit Randi în cadrul unei emisiuni TV.

Randi a câștigat numeroase premii

În 2005, cariera lui Randi a luat un curs ascendent. Odată cu formarea proiectului Morandi, împreună cu Marius Moga, a lansat hituri care le-au adus succesul atât în România, cât și în alte țări din Europa. Proiectul a fost unul de succes, băieții obținând performanțe marcante: 8 single-uri pe locul 1 (în topuri locale și internaționale), 2 milioane de copii ale albumului de debut (Reverse) vândute, 2 nominalizări la MTV Europe Music Awards pentru cel mai bun debut (în 2005 și 2006). Piesa „Angels” a fost cel mai downloadat produs digital în Rusia și Ucraina.

A urmat o perioadă productivă în care băieții de la Morandi au lansat 3 albume în 3 ani: „Reverse” în 2005, „Mind Fields” în 2006 și „N3XT” în 2007. Formația s-a bucurat de popularitate în peste 20 de țări datorită unor hituri ca „Beijo”, „Falling Asleep”, „Angels”, „Save Me” sau „Colors”. Au concertat mult în Europa de Est și au primit numeroase premii. (VEZI ȘI: PRIMA DATA E MAI GREU! LA 10 ANI DE LA DEBUT, RANDI A DECIS SA FACA ASTA PENTRU FANII LUI!)