Rareș Bogdan, mesaj tranșant despre criza coronavirusului din România: ”Nu vom reuși decât cu măsuri extrem de dure și exemple vizibile”

Publicat: 21/03/2020 | 23:37

Europarlamentarul Rareș Bogdan a postat un mesaj extrem de dur, dar tranșant, pe pagina sa de socializare, în contextul în care criza coronavirusului este tratată, de foarte multe ori, cu superificialitate de cetățeni.

Rareș Bogdan scris că în România, din păcate, ”recomandările” nu sunt luate în seamă, fiind necesare ”intedicții și măsuri corcitive”. Poporul român a dat și dă dovadă de indisciplină, în aceste zile, iar contestarea autorității statului poate fi considerată ”ancestrală”.

”Curaj și hotărâre. În România nu merge din păcate cu recomandări, merge exclusiv cu interdicții și măsuri coercitive, dure, radicale. Suntem un popor profund indisciplinat, care contestă autoritatea statului în mod ancestral. Suntem mai italieni decât italienii, mai latini decât latinii și mai inconștienți decât orice națiune europeană”, a scris Rareș Bogdan în prima parte a mesajului său publicat în mediul online.

(VEZI ȘI AICI: MEDICUL CARE A VINDECAT 15 ROMÂNI DE CORONAVIRUS ÎN TIMIŞOARA! SCHEMA DE TRATAMENT CARE A DAT ROADE)

”Cu mângâieri pe creștet nu merge…”

Astăzi, lumea a ieșit la picnic, fiind o vreme foarte frumoasă, însă sfidînd toate interdicțiile impuse de autorități și apelul de a sta cât mai mult în locuințe pentru a încetini, măcar, răspândirea noului coronavirus. Iar reacția lui Rareș Bogdan vine tocmai pe fondul unei astfel de stări de lejeritate periculoasă.

”Nu vom reuși decât cu masuri extrem de dure și exemple vizibile. Cu mângâieri pe creștet și recomandări de a nu face, nu merge la acest popor. Privind spre surorile mai mari de ginta latină, Italia și Spania, putem înțelegem de ce ne fie frica și ce greșeli nu repetăm”, a mai scris Rareș Bogdan pe pagina sa de Facebook.