Răsturnare de situație în dosarul lui Dani Mocanu. Judecătorii au pus sub semnul întrebării probele obținute de procurori

Publicat: 12/03/2020 | 10:45
Răsturnare de situație în dosarul lui Dani Mocanu. Judecătorii au pus sub semnul întrebării probele obținute de procurori

Dani Mocanu este acuzat de incitare și discriminare, numai că procesul a început cu o amânare. Și asta pentru că judecătorii doresc să afle dacă procurorii au obținut – în condiții legale – probele care îl incriminează pe artist.

Astfel, judecătorii au decis că este nevoie de un nou termen de judecată în procesul lui Dani Mocanu, tocmai pentru a se pune în discuție cererile și excepțiile invocate ”cu privire la administrarea probelor”.  Acordă un nou termen de judecată pentru a se pune în discuţie cererile și excepţiile invocate cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Se citează părţile și se informează procurorul. Amână judecarea cauzei la 26.03.2020”, au decis judecătorii.

Potrivit spynews.ro, Dani Mocanu a declarat că oamenii legii au intrat ”cu noaptea în cap” peste el, speriindu-i copiii, apoi au început să scotocească prin casă. Totul ar fi plecat de la o piesă a manelistului, acesta fiind acuzat că a incitat la ură împotriva femeilor.

“Au intrat cu noaptea-n cap peste noi, înarmaţi. Mi-au speriat copiii… Au început să scotocească prin casă. I-am întrebat ce caută şi mi-au spus că probe, fiindcă sunt cercetat într-un dosar de instigare la ură împotriva femeilor, după ce am lansat cea mai recentă piesă. Se uitau sub pat şi i-am întrebat dacă se aşteaptă să o găsească acolo pe fata din videoclip. Au ridicat circa 100 de CD-uri şi DVD-uri, cu diverse albume. (…) La Bucureşti, l-am întrebat pe procuror de ce a fost nevoie să trimită nouă poliţişti înarmaţi, fiindcă m-aş fi prezentat dacă trimitea o citaţie, iar acesta a spus că aşa a vrut, aşa a considerat că e necesar, fiindcă eu fac parte dintr-o altă lume decât a lui”, a declarat Dani Mocanu.

Dani Mocanu: “Au intrat cu noaptea-n cap peste noi, înarmaţi. Mi-au speriat copiii…”

Dani Mocanu: ””Nu am avut nicio relație, m-am culcat de două ori cu ea, atât!”

Dani Mocanu a fost ținta unor acuzații dure, lansate de o tânără care i-a fost în anturaj. S-a întâmplat în finalul anului trecut, în direct la emisiunea Mirelei Vaida. Bianca Niculai a povestit că Dani i-a cerut să se prostitueze pentru el, atunci când tânăra a împlinit 18 ani. Mai mult, fata a spus că ar fi terorizată de manelist. Blondina a povestit că a avut o relaţie cu Dani de la 15 ani şi jumătate. Ea a și apărut în câteva dintre videoclipurile celebrului manelist. „Am fost cu el de la 15 ani jumate. Nu am locuit împreună, dar plecam cu el la evenimente. La un moment dat am şi dansat la evenimente. El s-a purtat OK la început, dar la sfârşitul relaţiei eu urma să fac 18 ani şi îmi spunea direct că vrea să mă prostituez pentru el. Credeam că glumeşte la început. El mai făcea asta şi cu alte fete”, a spus Bianca.

Dani Mocanu a intervenit telefonic, spunându-și punctul de vedere referitor la aceste acuzații care i-au fost aduse. ”Dacă are atâtea dovezi că am făcut și am dres, de ce vine la TV, să se ducă la Poliție”, a spus sec manelistul. Apoi a completat: ”Nu am avut nicio relație, m-am culcat de două ori cu ea, atât!” „De ce mă acuză de aceleaşi prostii din nou după un an şi jumătate? Ea nu a avut nicio relaţie cu mine şi nu am ameninţat-o că postez vreun filmuleţ”, a încheiat Dani Mocanu.