Războiul pentru averea Ilenei Ciuculete continuă! Ce a făcut Cornel Galeș

De: Cancan
Publicat: 21/02/2019 | 19:07

Războiul pentru averea Ilenei Ciuculete continuă! Cornel Galeș a fost obligat de judecători să le plătească băieţilor o cotă parte din casa în care a locuit ani de zile cu Ileana Ciuculete. Văduvul artistei însă a contestat decizia. 

Cornel Galeș a contestat decizia instanţei de a le acorda celor doi băieţi o cotă parte din casa din zona Turda în care locuise cu Ileana Ciuculete și pe care o vânduse cu puţin timp înainte să moară artista, mai exact suma de 68.000 de euro. (CITEȘTE ȘI: PRIMA REACȚIE A LUI CORNEL GALEȘ DUPĂ CE S-A ZVONIT CĂ SE ÎNSOARĂ: „VIVIANA ESTE FEMEIA CARE A FOST ALĂTURI DE MINE NECONDIȚIONAT!”)

Cornel Galeș a fost obligat de judecători să plătească celor doi fii ai Ilenei Ciuculete câte 34.000 de euro, cotă-parte din imobilul pe care  l-a vândut cu suma de 91.000 de euro, dar și câte 6.000 de lei, cotă-parte din drepturile de autor. Potrivit deciziei judecătorilor, soțului Ilenei Ciuculete îi revine suma de 23.000 de euro, cotă-parte din banii încasati din vânzarea casei din Capitală, și 4.000 de lei din drepturile de autor. Decizia magistraților nu a fost definitivă, putând fi atacată cu apel.

”Ia act de renunţarea reclamantului la capătul de cerere privitor la partajul imobilului situat în comuna Băbana, jud. Argeş. Admite în parte cererea formulată de reclamantul Sfetcu Marian Cristinel în contradictoriu cu pârâţii Galeş Cornel şi Sfetcu Valeriu-Mugurel. Constată că din masa succesorală rămasă de pe urma defunctei Ciuciulete Neli, decedată la data de 14.03.2017, fac parte şi următoarele bunuri:

– suma de 91.000 de euro cu titlu de contravaloare cotă de 1 din imobilul situat în Bucureşti, …, înstrăinat la data de 09.03.2017 prin contractul de vânzare, autentificat sub nr. 1199 de SPN „Justus”;

– suma de 14.004 lei cu titlu de remuneraţii repartizate titularului drepturilor de autor Ciuciulete Neli de către CREDIDAM;

– suma de 1.971,64 de lei cu titlu de remuneraţii repartizate titularului drepturilor de autor Ciuciulete Neli de către UCMR-ADA.

Constată că suma de 91.000 de euro se cuvine părţilor în următoarea modalitate: suma de 34.125 de euro (cotă de 3/8) revine reclamantului, în calitate de fiu al defunctei Ciuciulete Neli, suma de 34.125 de euro (cotă de 3/8) revine pârâtului Sfetcu Valeriu-Mugurel, în calitate de fiu al defunctei Ciuciulete Neli, şi suma de 22.750 de euro (cotă de 1) revine pârâtului Galeş Cornel, în calitate de soţ supravieţuitor al defunctei Ciuciulete Neli.

Obligă pârâtul Galeş Cornel la plata către reclamant a sumei de 34.125 de euro (în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii), precum şi la plata către pârâtul Sfetcu Valeriu-Mugurel a sumei de 34.125 de euro (în echivalent lei la cursul BNR din ziua plăţii).

Constată că suma de 14.004 lei se cuvine părţilor în următoarea modalitate: suma de 5.251,5 lei (cotă de 3/8) revine reclamantului, în calitate de fiu al defunctei Ciuciulete Neli, suma de 5.251,5 lei (cotă de 3/8) revine pârâtului Sfetcu Valeriu-Mugurel, în calitate de fiu al defunctei Ciuciulete Neli, şi suma de 3.501 lei (cotă de 1) revine pârâtului Galeş Cornel, în calitate de soţ supravieţuitor al defunctei Ciuciulete Neli.

Obligă pârâtul Galeş Cornel la plata către reclamant a sumei de 5.251,5 lei, precum şi la plata către pârâtul Sfetcu Valeriu-Mugurel a sumei de 5.251,5 lei. Constată că suma de 1.971,64 de lei se cuvine părţilor în următoarea modalitate: suma de 739,365 de lei (cotă de 3/8) revine reclamantului, în calitate de fiu al defunctei Ciuciulete Neli, suma de 739,365 de lei (cotă de 3/8) revine pârâtului Sfetcu Valeriu-Mugurel, în calitate de fiu al defunctei Ciuciulete Neli, şi suma de 492,91 de lei (cotă de 1) revine pârâtului Galeş Cornel, în calitate de soţ supravieţuitor al defunctei Ciuciulete Neli.

Constată că asupra remuneraţiilor cu titlu de drepturi de autor părţile beneficiază de următoarele cote: reclamantul de o cotă de 3/8, în calitate de fiu al defunctei Ciuciulete Neli, pârâtul Sfetcu Valeriu-Mugurel de o cotă de 3/8, în calitate de fiu al defunctei Ciuciulete Neli, şi pârâtul Galeş Cornel de o cotă de 1, în calitate de soţ supravieţuitor al defunctei Ciuciulete Neli. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.

Ia act că reclamantul a declarat că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Obligă reclamantul la plata către pârâtul Galeş Cornel a sumei de 2.000 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţarea s-a făcut prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 23.11.2018”, se arată în decizia magistraților.