Războiul pentru copil s-a încheiat! Sexy horoscopista de la ”Neatza” a aflat ce se va întâmpla cu băiețelul ei

De: Cancan
Publicat: 31/01/2019 | 09:50

Amalia Ștefania Tîrcă, cunoscută publicului drept ”sexy-horoscopista” de la matinalul Antenei 1, va rămâne cu băiețelul pe care-l are cu fostul ei iubit, ex-senatorul Mihai Ciprian Rogojan, zis Cici de la Sistem.

La mai bine de un an după ce fostul senator Mihai Ciprian Rogojan a dat-o în judecată pe Amalia Ștefania pentru exercitarea autorității părintești asupra copilului pe care-l au împreună, instanța a hotărât ca acesta să rămână la mamă.

Conform deciziei, cei doi vor avea custodie comună, însă domiciliul va fi la mamă. Astfel, Cici de la Sistem urmează să plătească o pensie alimentară în cuantum de ¼ din venitul net până ce Luca va împlini 18 ani, anunță wowbiz.ro.
De asemenea, tatăl urmează să stea cu copilul două weekenduri pe lună precum și în timpul vacanțelor, după un program prestabilit de instanță. Hotărârea nu este definitivă, însă este executorie.

Cici de la Sistem şi Amalia, horoscopista de la ”Neatza”, au divorţat în vara lui 2017

Cici de la Sistem şi Amalia, horoscopista de la ”Neatza”, şi-au spus ”Pa-pa” în vara anului trecut, în luna august, după numai patru ani. Cei doi foşti soţi au custodie comună asupra fiului lor, Luca, artistul punând mare preţ pe timpul petrecut împreună cu micuţul. Cici îşi vizitează mereu copilul şi îl plimbă, l-a luat chiar şi la concertul pe care l-a avut la Sala Palatului cu 2 Vibes Symphony, împreună cu Laura Bretan, potrivit imaginilor postate pe reţelele de socializare.

Cici, divorțat de trei ori 

Cici se află deja la a treia căsnicie eşuată. Fostul component al trupei Sistem, în prezent politician, are trei divorţuri la activ, iar cu Amalia n-a ajuns la altar, deşi tânăra este singura care l-a făcut tătic. Cici a îmbrăcat prima dată costumul de ginere în 2008, când s-a căsătorit cu una dintre coregrafele de la „Dansez pentru tine” (PRO TV), Georgiana Căiţă, sau Căprioara, cum îi spuneau colegii.

După trei ani de la nuntă, au divorţat la tribunal. La scurt timp, Cici şi-a refăcut viaţa cu Ioana, fiica fostului ministru al Economiei din guvernul Boc, Ion Ariton. Cea de-a doua căsnicie a lui Cici a rezistat şi mai puţin, astfel că după un an şi jumătate de la nuntă, politicianul a trecut pe la notar.

Ultima lui parteneră, Amalia Ştefan, sub numele de scenă Saya, a cântat cu trupa Naguale. La 17 ani, a fost chitaristă în trupa Blaxy Girls, apoi a fost vocalistă şi textieră a proiectului Kazibo şi prezenta horoscopul la “Neatza cu Răzvan şi Dani”. (NU RATA, AICI: Amalia, horoscopista de la ”Neatza”, renunţă la tot ce-i aminteşte de fostul soţ! Bruneta a făcut anunţul: ”O vând cu 3.000 de lei”)