Răzbunare oribilă. Un pădurar din Iași a fost sechestrat în groapa cu fecale însă și-a spălat rușinea cu 40.000 de euro. Agresorii au fost condamnați cu executare, chiar dacă i-au dat banii

Publicat: 12/12/2018 | 13:40

Faptele de „vitejie” comise de patru indivizi din Iași au fost aspru pedepsite de judecători.   Ei au primit de la magistrații Curții de Apel Iași condamnări definitive, cu executare, după ce au umilit într-un mod incredibil un pădurar cu care se aflau în dușmănie. Andrei și Emanuel Rotaru au primit pedepsele cele mai dure, 7 ani și 6  luni și 6 ani și 2 luni de închisoare, chiar dacă se înțeleseseră cu victima să își retragă plângerea, în schimbul sumei de 40.000 de euro. Alți amici de-ai lor, dar și părinții acestora, au primit pedepse mai blânde.   

Toți au ajuns în vizorul legii pentru o faptă oribilă care a avut loc acum un an în apropiere de localitatea ieșeană Răducăneni. Ștefan D., pădurar în sat, avusese un conflict cu o rudă a familiei Rotaru și a fost chemat la cei din urmă pentru a se împăca.  

Bătut și aruncat în fosa septică

Ajuns la locuința „dușmanilor”, Ştefan D. a fost bătut de agresori, dus cu forţa în apropierea grupului sanitar din curte şi aruncat în fosa plină cu materii fecale. Ulterior, agresorii au urinat pe Ştefan D., filmând scenele dezgustătoare cu telefoanele mobile. .

„După ce au scos persoana vătămată de acolo, inculpaţii au adus un furtun şi au spălat-o cu apă rece“, se arată în motivare. (VEZI DETALII AICI)

Judecătorii i-au condamnat chiar dacă victima și-a retras plângerea

A doua zi, în jurul orei 9, Dascălu a fost întins pe bancheta din spate a maşinii sale, iar Emanuel Rotaru s-a urcat la volan. Cel din urmă a intrat intenţionat cu Touareg-ul într-un stâlp de electricitate, pe care l-a rupt, riscând astfel un incendiu. Cazul a ajuns şi la Poliţie, Dascălu formulând plângere, în primă fază, împotriva agresorilor săi şi pentru lovire şi alte violenţe şi distrugere.

Ştefan și-a retras acuzaţiile după ce, la biroul unui mediator, agresorii s-au angajat că îi vor plăti suma totală de 40.000 de euro.

Doar că infracțiunea pentru care au fost condamnați nu s-a șters odată cu retragerea plângerii, așa că judecătorii i-au condamnat, cu toate că victima și-a schimbat declarația.