Reacţia impresarei lui Cristian Pomohaci după ce s-a scris că acesta ar fi fost găsit spânzurat: „Părintele…”

De: Cancan
Publicat: 01/10/2017 | 09:57

„Un om al lui Dumnezeu nu ar face aşa ceva. Părintele este echilibrat. Oare cei care au scris o asemenea ştire nu au părinţi? Nu s-au gândit la familie? Eu ma îndrept spre Moşuni, dar nu să văd dacă trăieşte, merg pentru rugăciune. Am vorbit cu părintele acum o oră. Vineri, săptămâna trecută, am fost la spectacol. Nu mai avea braţe pentru florile pe care le-a primit”, a declarat Mariana Mirea la România TV.

Site-ul nationalisti.ro a scris că Pomohaci ar fi fost găsit spânzurat. La scurt timp după anunţ, site-ul respectiv a revenit cu un update la ştirea iniţială, în care informa că persoana găsită spânzurată nu era Cristian Pomohaci, ci un bărbat care semăna cu el.

Cristian Pomohaci a fost exclus din Biserică. În ciuda acuzaţiilor la adresa lui, Cristian Pomohaci este susţinut în continuare de un număr mare de enoriaşi. Fără drept de a profesa ca preot, Pomohaci susţine recitaluri şi ar primi chiar şi 1.000 de euro pentru un recital de 30 de minute. Tariful său este unul foarte ridicat şi câştigă aproape la fel de mult ca artişti consacraţi în muzica populară, precum Dumitru Fărcaş sau Nicolae Furdui-Iancu.