Reacţia lui Codin Maticiuc după textul cutremurător scris de Alexandra Furnea, supravieţuitoare Colectiv: „Dacă locuiţi în România cred că…”

„Post #colectiv

Am citit textul publicat ieri (27 Octombrie) de Alexandra Furnea, supravieţuitoare Colectiv pe facebook-ul ei. Nu am citit nimic în viaţa asta mai greu. Citeam şi plângeam. Dădeam mai în jos citind pe sărite cu degetul deasupra cuvintelor ce şiroiau pe ecran pentru că nu mai suportam. Suferinţa descrisă atât de bine îţi trece şi ţie prin piele. Reveneam apoi asupra paragrafelor, îmi făceam curaj să recitesc. E greu să-l parcurgi. Şi totuşi vă sfătuiesc să o faceţi. Dacă locuiţi în România cred că trebuie.
Colectiv nu este atât despre ISU cât este despre situaţia sistemului sanitar din ţară care este dezastroasă. Atât de bine este intitulat articolul: “avem tot ce ne trebuie”. Aşa mi-au spus şi mie în mod oficial cei de la Spitalul de Arşi, “n-avem nevoie de nimic”. Apoi în mare secret să le aduc scutece pentru adulţi. Am strâns trei săptămâni, mii de pachete pe care le-am dus acolo ca un ilegalist. Ca un traficant de droguri.
Ceva trebuie să se schimbe urgent. Dacă nu, acei tineri au murit şi suferit degeaba. Şi eu asta nu am să permit”, a scris Codin Maticiuc pe contul său de Facebook.

Alexandra Furnea se numără printre supravieţuitorii tragediei #Colectiv. Cu câteva zile înainte de a se împlini doi ani de la incendiul din club, tânăra a făcut public un mesaj extrem de emoţionant. Mărturiile sale au fost însoţite de câteva poze făcute atât înainte, cât şi după operaţiile suferite în România, dar şi în Germania.

„E cam frig aici, Alexandra…Îmi pare rău. Cred că şi apa va fi mai rece. Nu se încălzeşte nicicum”, aud vorbele asistentei care deschide robinetul şi prinde în mâini capul banal de duş care, în ochii mei, arata ca un instrument de tortură. Femeia clăteşte cada verde şi mă ajută să mă ridic din scaun. Merg şontâc sprijinită de ea – o fiinţă mică şi fragilă – până la cadă şi mă aşez cu greu pe marginea ei. E rece iar contactul dintre guma udă şi pielea mea înfiorată îmi face rău. Când picioarele îmi sunt întinse înauntru, încep din nou să plâng. Cerşesc un analgezic şi mi se administrează Ketonal. Ceva mai puternic, vă rog din suflet! Nu se poate, vine răspunsul prompt din partea altei asistente aflate în trecere prin salon. Acum vine primul jet de apă care îmi udă bandajele lipite de răni. E îngheţat şi, peste carnea mea deschisă, se simte ca o nouă flacără, pustiitoare. Ketonalul se dovedeşte zi de zi a fi mult prea slab, aşa că…simt totul, pe viu. (…). Câteodată, bandajul este lipit rău de plagă şi apa nu este suficientă pentru a-l înlătura. Atunci, el trebuie tras. Am senzaţia că îmi umblă cineva cu amnarul prin măruntaiele fiinţei în timp ce jetul aspru al duşului îmi pătrunde pe muşchiul dezgolit de arsură şi pe tendoanele expuse. Durerea este atât de mare încât am impresia că, în orice clipă, inima mea va înceta să bată. Cada se umple de roşu şi de bandaje murdare, pe care zac lipite bucăţi de ţesut. Din cauza infecţiei, grefele au murit din nou şi în urmă au rămas suprafeţe şi mai mari de rană profundă.

Cândva, petecele acestea bolnave de carne moartă, devorată de microbi, au fost pielea mea frumoasă. (…)», a scris Alexandra Furnea pe pagina ei de Facebook.