Reacţia lui CTP după ce Traian Băsescu l-a atacat dur: „Emană o duhoare de…”

De: Cancan
Publicat: 11/06/2017 | 16:23

„Eram conştient, când am acceptat invitaţia ProTV de a comenta în direct finala, că, dacă Simona pierde, lăturile mă vor lovi şi pe mine. Pe lângă cretinetzi şi netandertali, arătându-se, în premieră absolută, interesat de tenis, fostul preşedinte Băsescu îmi aruncă un şir de injurii bazate pe niciun argument, în legătură cu calitatea mea de comentator de tenis. Face o mică pauză şi apoi mai scrie pe facebook: «Sper că CTP-ul va comenta şi meciul de fotbal Polonia-România, dacă se pricepe la toate».
Dl Băsescu, aşa cum a procedat când mă acuza, fără să clipească, cum că aş fi lucrat la Scânteia, fără a se interesa în legătură cu faptul că n-am lucrat nicio zi, în niciun ziar, înainte de `89, nu are minima decenţă să se informeze că subsemnatul refuz să comentez fotbal de mulţi ani de zile, de când am propus desfiinţarea echipei naţionale. Pe manipulatorul murdar îl preocupă doar să arunce asupra mea şi previzibila înfrângere a băieţilor care dau cu piciorul în minge cu tricolorul pe ei.
Are treabă cu sportul T. Băsescu, cât am eu cu mitropolia. Cât priveşte meciul Simonei, tenisul şi comentariul de tenis, sunt gata să accept că dl Băsescu este un fin specialist şi eu un ignorant. Asta însă nu schimbă cu o iotă ce-am spus joi seara la Digi24 şi a declanşat, de fapt, flegmele de ultimă oră aruncate de distinsul: că preşedintele Iohannis a fost, la Washington, primul preşedinte al României care vorbeşte o engleză civilizată şi nu miroase a comunisto-securist. Ceea ce subîntinde faptul că dl Băsescu vorbeşte englezeşte melteneşte, în băsic ingliş, emană o duhoare de dihor securisto-comunist şi s-a afirmat ca tată şi protector al hoţilor, mai ales al hoaţelor cu tupeu cât cuprinde.
Asta va consemna istoria într-o notă de subsol, despre dl Băsescu, oricâte insulte va continua să-mi adreseze”
, a scris Cristian Tudor Popescu pe Facebook.

Traian Băsescu l-a atacat foarte dur ieri pe Cristian Tudor Popescu. „Îngrozitor! Meciul Simonei Halep, la Roland Garros, este comentat pe PRO TV de un ţârcovnic piţigăiat (…) de teapa lui CTP. Cum o fi ajuns PRO TV atât de îngăduitor cu o mizerie care nu poate fi apropiată de sportul alb? A trebuit să butonez telecomanda şi să urmăresc meciul pe un canal european, unde meciul dintre Simona şi Ostapenko era comentat de specialişti adevăraţi şi nu de panarame care încearcă să-şi salveze reputaţia, lipindu-se de o campioană”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.