Reacția Marinei Almășan, după ce Mircea Radu a rămas fără emisiune: „Am fost lăsată cu ochii în soare de un om în care am crezut!”

Publicat: 23/04/2018 | 08:44
Marina Almășan a fost colegă cu Mircea Radu, înainte ca prezentatorul să plece la Antena 1

Marina Almășan a postat un mesaj pe pagina ei de Facebook, după ce a aflat că Mircea Radu a rămas fără emisiunea de la Antena 1, „Ie, Românie”. Prezentatorul a fost scos după doar șapte ediții. Ultimul episod a fost difuzat vineri seară (20 aprilie). Audiențele extrem de slabe i-au făcut pe șefii de la Antena să renunțe la show. Înainte de această emisiunea, Mircea Radu făcea echipă cu Marina Almășan, la „Femei de 10, bărbați de 10”, difuzată pe TVR 2. Marina Almășan a avut și prima reacție după ce a aflat ce a pățit fostul ei coleg.

Marina Almășan susține că a fost sunată de mulți colegi din presă, care i-au cerut o reacție cu privire la situația în care se află Mircea Radu. Prezentatoarea tv a făcut o postare în acest sens, în care a vorbit despre scoaterea de pe post a fostului ei coleg.  Totodată, vedeta a ținut să precizeze că i-a trecut supărarea, după ce Mircea Radu a lăsat-o cu ochii în soare, mutându-se la Antena 1.

„La noua lui emisiune nu m-am uitat decât pe la începuturi, câteva minute”

„De ieri încoace tot primesc telefoane, de la colegi de pe la diverse publicații, care-mi cer să comentez situația în care se află fostul meu coleg Mircea Radu. Se așteaptă, probabil, să-mi frec public mâinile, de bucurie, susurând satisfăcută: “Știam eu că așa se va întâmpla. A primit ce-a meritat!”….
Îi refuz politicos. A mă bucura de răul cuiva – mai cu seamă de al lui Mircea, pe care, dincolo de supărările mele, nu am incetat niciodată să-l prețuiesc – ar fi ultimul lucru pe care l-aș face. Continui să cred că Mircea este un jurnalist talentat, un condei excepțional ( păcat că nu perseverează, în această direcție! ) și un bărbat fermecător. Deciziile neinspirate, pe care, poate, le mai luăm, câteodată, în viață, nu reprezintă nicidecum prostia noastră, ci , de cele mai multe ori, efectul conjugat al unor factori externi…


Mi-a trecut demult supararea că, într-un fel, am fost lăsată cu ochii în soare de un om în care am crezut și pe care l-am apreciat ( n-ar fi prima decepție de acest gen, din viața mea! ). Mărturisesc că, la noua lui emisiune nu m-am uitat decât pe la începuturi, câteva minute. Dar sunt sigură că eșecul nu i se datorează. Sper, din toată inima, ca Mircea să-și găsească locul pe care-l merită și sunt sigur că frumoasa lui familie îl va ajuta să treacă peste acest moment delicat. 
Succes, Mircea! Nu mor caii, când vor câinii!”, a scris Marina Almășan pe Facebook. 

Angie Voicu