Reacție adversă rară! O femeie din Vâlcea a suferit o paralizie facială temporară după ce a primit a doua doză de vaccin Pfizer

Publicat: 04/02/2021 | 16:00

A fost înregistrată prin reacție severă din România în urma vaccinării anti-COVID. O tânără, medic din secția ORL a Spitalului Județean Vâlcea, a suferit o paralizie facială temporară.

Ministerul Sănătății a informat joi că în cazul tinerei s-a înregistrat o paralizie facială temporară, după administrarea rapelului. Este prima reacție severă din România în urma vaccinării. (CITEȘTE ȘI: VACCINUL ASTRA ZENECA CONTRA COVID, DISPONIBIL PENTRU ANUMITE CATEGORII DE PERSOANE? CINE O SĂ FIE BENEFICIARII)

„Ministerul Sănătății a fost informat de către reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile despre înregistrarea unei reacții adverse rare, paralizie temporară facială, după administrarea celei de a doua doze de vaccin BioNTech Pfizer (Comirnaty)”, se arată în comunicatul de presă.

Ministerul precizează că, în acest moment, pacienta se află „într-o stare de sănătate bună”, iar rezultatele analizelor nu arată modificări patologice.

„Reacția adversă avută, potrivit prospectului vaccinului BioNTech Pfizer (Comirnaty), este una rară, care se manifestă și la alte tipuri de vaccinuri”, mai arată Ministerul Sănătății.

Campanie de vaccinare

Până miercuri, 3 februarie, în România au fost vaccinate în total 620.176 de persoane, din care 468.150 cu o doză și 152.026 cu două doze, potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. (VEZI ȘI: DANEMARCA VA INTRODUCE PAȘAPORTUL DE VACCINARE. CE SPUN AUTORITĂȚILE: „TREBUIE SĂ ȘTIM SĂ PROFITĂM DE AVANTAJELE DIGITALE”)

În total, sunt 2.030 de reacții adverse: 482 reacții de tip local cu durere la locul injectării și 1.548 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie). Alte 13 reacții adverse sunt în curs de investigare.