Real vizează al treilea succes în grupa H în Champions League!

De: Cancan
Publicat: 17/10/2017 | 11:25

 „Revenim în Champions League şi întâlnim un adversar foarte bun, iar asta ne motivează. Tratăm fiecare echipă cu maximum de respect. Avem două finale cu Spurs, iar prima se va juca mâine. E o finală a grupei, între două echipe cu acelaşi număr de puncte.  Vrem să facem un meci bun. Cred că va fi un meci frumos pentru toţi pasionaţii de fotbal. Nu ştiu care va fi viitorul lui Kane, dar oricum nu pot vorbi despre asta aici şi în acest moment. E un jucător fundamental pentru Spurs. E bun la toate şi ceea ce face el e să înscrie goluri. Nu e un jucător static, găseşte mereu spaţii. E un jucător complet”, a declarat Zinedine Zidane.

De partea cealaltă, Mauricio Pochettino, susţine că elevii săi vor avea o misiune foarte grea având în vedere că Realul are o echipă fantastică şi un antrenor pe măsură.

„Ronaldo e un jucător foarte important, dar ei au mulţi jucători extrem de buni. Au o echipă fantastică şi un antrenor pe măsură. Real e un club fantastic, dar pentru a câştiga trofee e important ca toată lumea să contribuie. Cristiano e ca Messi, au un impact uriaş asupra echipelor din care fac parte. E unul dintre cei mai buni jucători din lume, asta e clar. E dificil să mai găseşti ceva noi de spus despre aceşti jucători, cum era şi cu Maradona. Sunt pur şi simplu speciali. Pot întoarce soarta unui meci şi îşi fac echipele să joace mai bine. Nu o întâlnim doar pe Real  Madrid, ci şi pe cel mai bun jucător din lume”, a afirmat tehnicianul londonezilor.

Partida Real- Tottenham va fi transmisă în direct de la ora 21:45 atât de Pro TV cât şi de Telekom Sport.

În celălalt meci al etapei a III-a din Grupa H a Champions League, Apoel va primi pe teren propriu vizita formaţiei Borussia Dortmund.  

                         

Iată echipele probabile în Real Madrid – Tottenham:

Real Madrid: K. Navas- Nacho, Varane, Ramos, Marcelo- Modric, Casemiro, Kroos- Asensio, Benzema, C. Ronaldo.

Antrenor: Zinedine Zidane

 

Tottenham: Lloris- Alderweireld, D. Sanchez, Vertonghen- Aurier, Winks, Dier, B. Davies- Sissoko, Eriksen- Kane.

Antrenor: Mauricio Pochettino

 

Grupa H

APOEL- Dortmund (ora 21:45)

Real- Tottenham (ora 21:45)

 

Iată clasamentul Grupei H

 

1 Tottenham      2       2       0       0       6:1    6               

2 Real Madrid    2       2       0       0       6:1    6         

3 Dortmund        2       0       0       2       2:6    0      

4 APOEL            2       0       0       2       0:6    0      

 

Cristi P.