Reclame bancare ce va „fac” la buzunare

De: Cancan
Publicat: 01/11/2007 | 00:00

MUZI-CREDIT. Furati de reveria muzicii, nici nu va prindeti ca ati luat un imprumut scump Si marmota. .. Pentru creditele incredibil de ieftine, aproape gratis la inceput, platiti de trei ori cat ati primit Arpad Dobre Dobanzile tip „praf in ochi”, de cateva procente la creditele promotionale, devin „sugativa-n portofel”, dupa doar cateva luni. Potrivit propagandei naziste, apoi comuniste, „o minciuna repetata de un milion de ori devine adevar”. Aplicand-o prin tehnica de agatare a clientilor bancari, pot rezulta anumite reclame care-i amagesc pe clientii de buna-credinta. Bancile dau cu bani dupa acesti consumatori de credite, promitandu-le perioade de gratie in care nu vor plati nimic (in afara de dobanda), dobanzi zero (apoi de 14% dupa doar cateva luni) sau mii de euro gratis (oricum inclusi in suma finala de plata). Reclamele in care sunt folositi copii au „carlig” la publicul consumator de orice, iar unele banci o folosesc – cred ele – cu succes in goana dupa noi clienti.

Pupati pe portofel

Dupa FNI, a venit si randul bancii ABN Amro sa ne sfatuiasca sa dormim linistiti, pentru ca, daca avem un vis, banii trebuie sa fie ultimul lucru la care sa ne gandim. Concret, banca ofera un credit de uz personal de pana la 40.000 de euro, pe maximum opt ani (96 de luni) cu o dobanda de 7,5% pe an. In reclama la acest credit canta ba un tanar, ba un copil, timp in care abia daca observam ca dobanda anuala efectiva e de 14,14% pe an (adica dubla). Folosind calculatorul de credite de pe site-ul bancii aflam ca pentru obtinerea celor 40.000 de euro trebuie sa avem un salariu net de peste 2.100 de euro/luna si ca vom plati o rata de 555 de euro/luna, timp de opt ani. Daca nu ne place reclama, dam pe alt post, unde Bancpost ne da „gratis” 4.000 de euro, daca luam un credit de 100.000 de euro pe 30 de ani. La sfarsitul perioadei de creditare veti constata ca ati platit 327.000 de euro in total, iar banca isi va fi recuperat, de mult, cei 4.000 de euro.