Recomandarea lui Alexandru Rafila. Când trebuie făcut vaccinul antigripal

Publicat: 02/10/2020 | 20:01
Recomandarea lui Alexandru Rafila. Când trebuie făcut vaccinul antigripal

Medicul Alexandru Rafila, în toamna aceasta, mai mult ca oricând, vaccinarea antigripală. Potrivit specialistului, ea trebuie făcută după data de 15 octombrie, astfel încât imunitatea să fie puternică până spre primăvară.

Campania de vaccinare a început în 14 septembrie, prin distribuţia primelor 330.000 doze către direcţiile de sănătate publică în vederea începerii imunizărilor.

Citește și: După „Sputnik V”, un nou vaccin rusesc anti COVID-19 a apărut! Studiile clinice ale EpiVacCorona au fost încheiate

„Avem un pic de noroc anul ăsta, pentru că circulația virusurilor gripale a fost mai redusă decât ne-am fi așteptat pentru această perioadă. Nu numai în România, ci în general, la nivel global. Acest lucru ne sugerează că putem să ne vaccinăm fără probleme după 15 octombrie, luna noiembrie, ne putem vaccina astfel încât să obținem o imunitate protectivă care să dureze cât mai mult în anul viitor.

Pentru că dacă ne vaccinăm foarte devreme, atunci și imunitatea se «termină» ceva mai repede”, a declarat la Digi 24 Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.

Putem să ne îmbolnăvim simultan și de gripă, și de coronavirus?

Dr. Radu Tincu, medic primar în cadrul secției de Terapie Intensivă a Spitalului Floreasca din București, susține că da, e posibil, și chiar au existat cazuri în primăvară, la începutul pandemiei.

„Au fost câteva persoane care au avut concomitent teste pozitive pentru gripa de tip A sau B și pentru Covid-19, deci există acest risc. Tocmai de aceea, vaccinarea pentru gripă reprezintă o politică cât se poate de rațională pentru că asocierea celor două virusuri va crește agresivitatea, își vor crește agresivitatea reciproc.

Persoanele infectate concomitent cu virusul gripal și cu SARS-CoV-2 pot să dezvolte forme severe de boală”, avertizează medicul, citat de ziare.com.

Nu rata: Anunțul făcut de Alexandru Rafila! Când este bine să ne vaccinăm antigripal