Record de temperatură în București. Este cea mai caldă zi de ianuarie din ultimii 22 de ani

Publicat: 18/01/2023 | 15:15

Termometrele au indicat miercuri, 18 ianuarie, nici mai mult, nici mai puțin de 20 de grade Celsius. Suntem martori a înregistrării unui nou record, deoarece nu am mai avut parte de această căldură atipică de 22 de ani încoace.

Miercuri, bucureștenii s-au uitat de două ori în calendar, deoarece data pe care au văzut-o la început, nu coincidea cu vremea de afară.

În Capitală, maxima absolută este de 18 grade Celsius și a fost înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti – Afumaţi, în data de 29 ianuarie 2002. Celelalte maxime absolute au fost înregistrate în același an (17,1 grade Celsius), dar și în 2001 (17,6 grade Celsius).

Cele mai călduroase luni de ianuarie din istoria țării noastre au fost înregistrate în patru decenii.

„Chiar dacă ianuarie este o lună foarte geroasă, temperatura maximă poate avea valori de peste 18 – 20 de grade Celsius. Anii în care s-au înregistrat cele mai multe temperaturi maxime absolute ale acestei luni au fost: 1984, 1988, 1993, 2001, 2002, 2007”, se arată într-o analiză a ANM, potrivit Agerpres.

VEZI ȘI: ANM A EMIS COD ROŞU! ALERTĂ DE VREME SEVERĂ IMEDIATĂ, ÎN ROMÂNIA

2022 a fost al treilea cel mai călduros an de când există măsurători meteo în România

Mare a fost surpriza celor care au domiciliul în București, atunci când au fost avertizați de ANM că miercuri vor avea parte de o vreme cel puțin neobișnuită.

„Vremea se va menține extrem de caldă pentru a doua decadă a lunii ianuarie, cu temperaturi maxime de 20…21 de grade (valori termice cu peste 15 grade mai ridicate decât cele normale). Cerul va fi temporar noros, iar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla moderat, temporar cu unele intensificări (rafale în general de 40…50 km/h). Temperatura minimă din dimineața zilei de joi (19 ianuarie) va fi de 5…8 grade”, precizează ANM.

Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, susține că au fost doborâte deja mai multe recorduri, la nivel național, în ceea ce privește nivelul temperaturilor minime pentru o dimineață de 18 ianuarie.

,,În această dimineață am avut, la nivelul temperaturilor minime 116 recorduri pentru o dimineață de 18 ianuarie de când se fac măsurători, dintre care 23 sunt recorduri lunare”, a declarat aceasta pentru Buletin de București.

NU RATA: VINE IARNA ÎN ROMÂNIA? METEOROLOGII AU ANUNȚAT CUM VA FI VREMEA ÎN URMĂTOAREA PERIOADĂ

Anul precedent a fost cel mai călduros din istoria măsurătorilor meteorologice din țara noastră. Conform unei o analize a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), am avut parte de o temperatura medie anuală de 11,77 grade Celsius și o abatere termică de 1,55 grade Celsius faţă de media perioadei 1981 – 2010.