Record negativ! Țara care a înregistrat peste 10.000 de cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19 în doar 24 de ore

Publicat: 13/09/2020 | 11:05

Franța a atins un nou record negativ. Numărul de noi cazuri de coronavirus a crescut cosiderabil în ultimele 24 de ore, depășind pragul de 10.000.

În ultimele 24 de ore, Franța a înregistrat 10.561 de cazuri noi de Covid-19. Este prima dată de la începutul epidemiei când țară depășește pragul de 10.000 de cazuri, potrivit datelor publicate sâmbătă de autorităţile din domeniul sănătăţii, transmite Reuters.

Înainte de această valoare record, Franța deținea un record de 9.843 de cazuri noi, raportate joi. În urma înregistrării acestor valori ridicate, este clare că virusul se răspândește într-o formă accelerată, așa cu autoritățile reintroduc măsuri stricte de prevenire. (CITEȘTE ȘI: MARIA GHIORGHIU, PREVIZIUNE SUMBRĂ PENTRU ROMÂNI ÎN PLINĂ PANDEMIE DE CORONAVIRUS: ”CERUL S-A FACUT NEGRU DE NORI, IAR FULGERELE AU…”)

Astfel, creşterea numărului de cazuri de coronavirus a determinat guvernul să anunţe, vineri, noi măsuri pentru a evita revenirea la măsurile de carantină impuse anterior la nivel naţional.

Franța, valori îngrijorătoare

Din cauza acestei situații, premierul Jean Castex a promis măsuri de accelerare a testărilor şi de înăsprire a măsurilor adoptate la nivel local în zonele cu număr mare de cazuri. (VEZI ȘI: BILANȚUL TRAGIC AL DECESELOR CAUZATE DE CORONAVIRUS A AJUNS LA 4.127. DE LA ULTIMA INFORMARE, ALTE 27 DE PERSOANE AU MURIT DIN CAUZA INFECTĂRII CU SARS-COV-2)

Nu doar cifra noilor cazuri a crescut în Franța, Ministerul Sănătăţii a mai anunţat un număr de 772 de focare aflate în investigare, o creştere de 86 în ultimele 24 de ore. De asemenea, în ultima săptămână, au avut loc 2.432 de internări în spitale pentru Covid-19, dintre care 417 la terapie intensivă.

În ceea ce privește numărul deceselor din acest an, în spitale şi cămine de bătrâni, a ajuns la 30.910, dintre care 17 decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore.