Redevine masca de protecţie obligatorie lângă școli, în București?! Anunțul lui Alin Stoica, prefectul Capitalei

Publicat: 08/09/2021 | 10:42

Rata de incidență COVID-19 a depășit un caz la mia de locuitori în București, astfel că masca de protecție ar putea redeveni obligatorie pe o rază de 50 de metri în jurul unităților de învățământ. O decizie finală va fi luată în ședința de miercuri a Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă (CMSU) Bucureşti.

Potrivit DSP, rata de incidență COVID în București a ajuns la 1.21 cazuri la mia de locuitori. În aceste condiții, Alin Stoica, prefectul Capitalei, a declarat că purtarea măștilor de protecție în apropierea școlilor și în alte spații aglomerate ar putea redeveni obligatorie. Ședința decisivă va avea loc miercuri, în jurul orei 12:00.

Şedința va dura probabil o oră sau două”, a anunţat prefectul Capitalei, Alin Stoica, potrivit libertatea.ro.

(VEZI AICI: CORONAVIRUS ROMÂNIA, 4 SEPTEMBRIE 2021. 1.568 CAZURI NOI S-AU ÎNREGISTRAT ÎN ULTIMELE 24 DE ORE)

În cazul în care măsura va fi adoptată, aceasta se va aplica începând din 13 septembrie, atunci când elevii se întorc la școală pentru noul an școlar, în format fizic.

Am avut discuții pentru introducerea obligativității măștii pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor. Acest lucru va fi stabilit în următoarea hotărâre a Comitetului pentru Situații de Urgență din București”, a mai spus prefectul Capitalei.

Purtarea măştii de protecție ar redeveni obligatorie pe motiv că s-ar produce aglomerări la venirea și plecarea elevilor din unitățile de învățământ.

Părinții își așteaptă copiii și staționează în grupuri care provoacă aglomerări în jurul școlilor. Este necesară purtarea măștii de protecție în jurul școlilor pentru a evita transmiterea suplimentară a virusului”, a mai spus Alin Stoica.

Redevine masca de protecţie obligatorie lângă școli?! Reacția lui Sorin Câmpeanu, ministrul Educației

Masca va fi obligatorie în interior, cu două excepții. La învățământul special, unde ea nu va fi obligatorie, va fi recomandată, și la orele de educație fizică derulate în interior, condiția fiind ca localitatea să aibă o rată de infectare sub 2 la mie. Peste această rată de infectare, orele de educație fizică se vor putea face doar la exterior”, a declarat și Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult