Regina Elisabeta și darurile de Crăciun pe care le oferă angajaților. Nimeni nu s-ar fi așteptat la o asemenea zgârcenie

Publicat: 21/12/2019 | 14:06

Regina Elisabeta are în staff 1.500 de angajați. Și, firește, în perioada sărbătorilor de iarnă respectă tradiția și le oferă acestora cadouri de Crăciun.  Dar nu trebuie să își imagineze nimeni că Regina este foarte ”darnică”, din acest punct de vedere, foarte mulți acuzând-o că este… zgârcită.

Palatul Buckingham este în centrul atenției, iar asta se întâmplă de foarte mult timp., familia regală britanică fiind ținută ”sub lupă”atât de presă, cât și de cetățenii care privesc către ”coroană”, de cele mai multe ori, cu speranță într-un viitor monarhic mai bun. În ultima vreme, problemele par a se înșira ”pe ață”, dar la sfârit de an sunt lăsate, temporar, la o parte, iar spiritul sărbătorilor devine primordial.

Zgârcită sau nu, Regina Elisabeta trebuie să respecte, totuși, o tradiție. Și, conform conservatorismului britanic, nici nu încearcă să o schimbe. Va oferi angajaților, ca în fiecare an, o budincă și o felicitare. Budinca este în valoare de 5 lire, iar unii dintre angajați – criteriile rămân un mister, totuși – vor primi și vouchere în valoare de 35 de lire.