„Regina Marii Britanii a murit în această dimineaţă, a suferit un atac de cord”. Mesajul distribuit ca o glumă care s-a dovedit unul cât se poate de serios

Publicat: 08/12/2019 | 09:25
"Regina Marii Britanii a murit în această dimineaţă, a suferit un atac de cord"

Un mesaj șocant a fost postat prin intermediul aplicației Whatsapp, iar vestea tristă a luat prin surprindere internauții. Conform respectivului mesaj, în urma unui atac de cord, Regina Elisabeta ar fi încetat din viață.

Mesajul a fost distribuit, imediat, pe rețelele de socializare, The Guardian specificând că un utilizator l-a postat pe grupul său destinat… umorului milităresc, convins că nu poate fi luat în serios. Numai că totul s-a transformat într-o informație virală.

”Regina a murit în această dimineaţă, a suferit un atac de cord, urmează să anunţăm mâine dimineaţă la 9.30. Să aveţi în kitul vostru de ceremonie: lenjerie pentru două săptămâni, obiecte de igienă personală….”, se arată în mesajul halucinant. O astfel de știre i-a pus pe jar pe britanici, aceștia încercând să afle cât mai multe informații referitoare la subiect. Din fericire, Regina Elisabeta, în vârstă de 93 de ani, este bine, au transmis reprezentanții palatului Buckingham.