„Regina telenovelelor” LAURA ZAPATA şi un celebru cântăreţ român au scăpat ca prin minune de un accident auto!

De: Cancan
Publicat: 18/09/2017 | 17:00

Recent, la invitaţia cântăreţului român Radhu, actriţa a aterizat pe Aeroportul Otopeni, acordând un prim interviu în direct, pentru emisiunea prezentată de Teo Trandafir: „Mulţumesc din suflet, Radhu, pentru invitaţie, iar ţie, Teo, îţi transmit toată dragostea mea! Momentan am văzut că aici femeile sunt foarte frumoase, iar asta mă bucură, fiindcă l-am adus şi pe fiul meu şi mi-ar face plăcere să se îndrăgostească de o româncă. Doresc să vizitez atât de multe locuri, castelele, Marea Neagră, să gust din mâncarea tradiţională şi să văd costumele populare”, a declarat Laura Zapata.

Însă, din nefericire, la aproape trei luni de la vizita pe care a făcut-o în România, Laura Zapata a fost la un pas să moară într-un accident auto, alături de Radhu. Totul s-a terminat însă cu bine, aşa cum a povestit chiar cunoscutul cântăreţ român: “Nu am păţit absolut nimic! Decât o sperietură… Laura Zapata a încercat să ne calmeze pe toţi şi a spus o rugăciune!”, a declarat Radhu.

Din cauza unui mistreţ ce a ieşit brusc în calea microbuzului, Radhu, Laura Zapata şi o echipă de televiziune, ce se întorceau de la o filmare, au trăit momente de panică!