Regulile după care se va desfășura pelerinajul de Sfântul Dumitru. Anunţul făcut de Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei

Publicat: 22/10/2020 | 18:14

Pelerinajul de Sfântul Dumitru va avea loc între zilele de 25 și 27 octombrie. Autoritățile au anunțat că la eveniment accesul este permis doar persoanelor cu reședința în Municipiul Bucureşti. În completare Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhie Române, a detaliat regulile pe care trebuie să le respecte credincioşii care vor participa la pelerinaj.

Având în vedere contextul actual și numărul mare de noi cazuri de îmbolnăvire înregistrate zilnic, pentru pelerinajul de Sfântu Dumitru a fost elaborat un set de reguli pe care credincioșii trebuie să îl respecte.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhie Române, a făcut câteva precizări despre cum se va desfăşura slujba în contextul pandemiei de COVID-19. (CITEȘTE ȘI: PELERINAJUL DIN CAPITALĂ, DE SF. DIMITRIE CEL NOU, PERMIS NUMAI BUCUREȘTENILOR. ANUNȚUL PATRIARHIEI ROMÂNE)

„Acest pelerinaj de anul acesta de la Bucureşti va fi unul aşadar consumat în nişte limite restrictive pe care trebuie să le înţelegem cu toţii, dată fiind starea în care se află acum Municipiul Bucureşti, din punct de vedere epidemiologic. Accesul pelerinilor, accesul credincioşilor din Bucureşti, ceilalţi fiind aşteptaţi atât înainte, cât şi după la această sărbătoare.

Accesul lor va fi unul foarte bine organizat. Se va urca pe Colina Bucurie venind dinspre Piaţa Unirii, pe un culoar unic de acces. Persoanele vor aştepta una în spatele celeilalte, la o distanţă de 1,5 metri. Marcajele vor fi foarte vizibile. Aici, pe platoul pe care mă aflu şi eu acum, unde se află altarul de vară al Catedralei Patriarhale şi unde se vor ofica slujbele din perioada celor trei zile, pe acest platou, vor putea participa la sfintele slujbe, maxim 200 de persoane.”, a declarat Vasile Bănescu, pentru Antena 3.

Măști și soluții dezinfectante pentru credincioși

Vasile Bănescu a mai declarat că în cadrul evenimentului se vor respecta cu strictețe toate normele igienico-sanitare, iar la dispoziția credincioșilor o să fie puse măști și soluții dezinfectante. (VEZI ȘI: RAED ARAFAT, ANUNȚ IMPORTANT PRIVIND PELERINAJUL DE SFÂNTUL DIMITRIE: “NICI SĂ NE TREZIM CĂ JANDARMERIA MERGE CU BASTONUL DUPĂ OAMENI”)

„Există deja marcaje pe paviment. Ele indică locurile pe care vor putea sta atâtea persoane cât permite acest generos spaţiu. Accesul la racla cu sfintele moaşte se va face aşadar în deplină ordine. Voluntari biserii vor împărţi credincioşilor, celor care doresc să îşi schimbe masca li se va da o mască nouă, materiale dezinfectante, bineînţeles apă îmbuteliată.

Se va ţine aşadar cont cu o maximă rigoare de toate normele igienico-sanitare şi sperăm ca acest eveniment va fi unul exemplar, va fi unul care poate dovedi că în situaţii de criză, în situaţii în care normalitatea este constrânsă, stânjenită de restricţii putem să dovedim că rămânem normali, dar disciplinaţi, atenți la celălalt, atenţi la ceilalţi, pentru că asta face parte oricum din viziunea creştină asupra celorlalţi. Grija faţă de ei este importantă.”, a mai spus Vasile Bănescu.