Relația Andreei Bălan cu Tiberiu se transformă rapid într-una foarte serioasă. Imaginea postată de iubitul cântăreței a dat de gândit. FOTO

Publicat: 18/06/2021 | 17:35
Andreea Bălan și Tiberiu Argint (sursa foto Instagram)

Relația dintre Andreea Bălan și Tiberiu Argint devine din ce în ce mai serioasă, iar una dintre dovezile acestei teorii a fost postată, chiar de iubitul artistei, pe pagina lui de Instagram.

Concret, Tiberiu Argint a publicat o imagine de la o piesă de teatru în care joacă Gabriel Temișan și soția lui, Monica Davidescu, nașii de cununie pe care Andreea i-a avut la nunta ei cu George Burcea și pe care i-a păstrat în cercul ei apropiat de prieteni. Poza lasă de înțeles că iubitul artistei a devenit, practic, parte din familie.

Au împlinit 1 an de relație

Andreea Bălan și Tiberiu Argint tocmai au împlinit un an de relație. Cu această ocazie, cei doi și-au luat o binemeritată vacanță la Dubai, o destinație în care artista nu a mai călătorit până acum.

Citește și: Andreea Bălan și Tiberiu Argint, declarații de dragoste în public. Cum îl alintă cântăreața pe iubitul ei

Artista le-a mărturisit fanilor săi, chiar de pe aeroport, că este extrem de încântată de această plecare. ”Vă pup drăgălașilor, plec în vacanță, o mică vacanță. Vă țin la curent cu destinația. Merg în această țară pentru prima oară și sunt foarte fericită.”, a spus Andreea Bălan.

Deși nu și-au făcut fotografii împreună, Andreea și Tiberiu au publicat imagini din aceeași locație, în Dubai, iar din descrierile postate în dreptul acestora, au lăsat să se înțeleagă cât de fericiți sunt împreună. Mai mult, în ziua aniversării, aceștia și-au făcut declarații de dragoste pe rețelele de socializare.

„La mulți ani, iubitul meu! Primul an minunat!”, i-a scris Andreea Bălan lui Tiberiu Argint, pe contul de Instagram. „La cât mai mulți, iubita mea”, i-a răspuns fratele Soniei Argint, spre bucuria fanilor, care le-au trimis numeroase mesaje de felicitare.

Andreea Bălan nu-și mai expune viața personală

„Nu mai există goluri în interior. Trăiesc prezentul. Nu îmi mai fac planuri în viața personală. Sunt discretă, nu îmi mai expun relația cum am făcut până acum și o trăiesc pentru mine și mai departe mă las surprinsă. Încerc să nu îmi mai fac planuri pentru că mereu am făcut asta și mi-am dat seama că nu funcționează așa lucrurile. Am zis că mă văd căsătorită”, a spus Andreea Bălan, în emisiunea Xtra Night Show.

Pre curând nu va avea loc acea nuntă, a precizat cântăreața. „Nu există nicio nuntă în viitorul apropiat. Nu se poate legal deocamdată. Sunt tânără și depinde de persoana pe care o întâlnești. Se [poate] întâmpla să nu mă căsătoresc niciodată și să trăiesc așa foarte bine”, a mai spus solista.