Remiză albă în Bănie, pe placul lui Mutu: „A fost un meci greu, cu o echipă incomodă!”

Publicat: 14/08/2021 | 22:29

„U” Craiova 1948 fost ținută în șah în Bănie de Chindia Târgoviște, scor 0-0, într-un meci contând pentru runda a V-a a Ligii 1.

Partida a fost una echilibrată, marile ocazii fiind trecute în dreptul dâmbovițenilor, Florea ratând ținta în trei rânduri (min. 43, 48, 81). De partea cealaltă, oltenii au avut o ocazie bună prin Machado (min. 19).

„A fost un meci greu, dificil, cu o echipă incomodă. Și sezonul trecut era greu să le dai gol, dar și sezonul ăsta se apără foarte bine. Bravo lor că o fac bine. Noi am încercat să ne facem jocul nostru. Am dominat meciul, posesia e în favoarea noastră, dar tot încercând să pasăm de pe o parte pe alta nu am reușit să-i desfacem așa cum am fi vrut și să marcăm. N-am ce să le reproșez băieților, avem o strategie a noastră, încercăm să jucăm fotbalul așa cum îl gândesc eu, iar băieții au avut o atitudine bună. Continuăm să muncim și să fim cu picioarele pe pământ. Sunt foarte mulțumit de echipă, băieții au avut atitudine. Sunt momente când trebuie să sufleci mâinile, să reziști, să insiști și să ai răbdare. Noi preferam să pasăm mingea pe jos tot timpul și e clar că un teren ca ăsta nu te ajută. Sperăm să se schimbe gazonul cât mai repede”, a declarat după joc Adrian Mutu, antrenorul principal al oltenilor.

După acest rezultat, „U” Craiova 1948 a acumulat 7 puncte, fiind pe locul 7, în timp ce Chindia se află cu 5 puncte pe locul 11.