Remiză cu nervi în derby-ul play-off-ului Ligii I

Publicat: 19/03/2018 | 08:01

Pentru a treia oară în acest sezon, CFR Cluj și FCSB au încheiat cu același scor, 1-1, amânând deznodământul acestui titu în acest sezon al Ligii I.

Partida din a doua etapă a play-off-ului Ligii I din Gruia a fost una echilibrată, cu mulți nervi, dovadă cele două cartonașe roșii și zece galbene arătate de centralul Ovidiu Hațegan, arădeanul acordând și un penalty pentru ardeleni dar trecând cu vederea o altă infracțiune în suprafața de pedeapsă comisă de Pintilii.

Culio a dechis scorul în derby  transformând îmn minutul 38 lovitura de la 11 metri acordată de Hațegan după un henț în suprafața de pedeapsă comis de Benzar.

Cu Dan Petrescu suspendat, „Bursucul” vizionând meciul din lojă, ardelenii șși-au păstrat avantajul pe tabela de marcaj până în prelungiri. Intrat pe teren îîn minutul 71 în locul lui Alibec, „Bizonul” a marcat în primul minut al prelungirilor stabilind scorul final, 1-1.

În urma rezultatului, CFR Cluj a rămas pe primul loc în Liga I cu 34 de puncte, ardelenii fiind urmați de roș-albaștrii cuu 32 de puncte și de CSU Craiova cu 30 de puncte.

 

Iată echipele în CFR Cluj – FCSB 1-1

CFR Cluj: Arlauskis- Cr. Manea, A. Mureşan, Vinicius, Peteleu- Hoban, Djokovici (min. 90+4 Ioniță), Culio- Deac, Omrani (min.67 Mailat) Ţucudean (min. 85 Costache).

Antrenor principal: Dan Petrescu

 

FCSB: Bălgrădean- Benzar, Găman (min. 46 C. Tănase), Planici, Momcilovic- Pintilii, J. Morais- Man, Budescu, Teixeira (min. 46 Fl. Tănase)- Alibec (min.71 Gnohere);

Antrenor principal: Nicolae Dică

 

Rezultate etapa a II-a play-off

Viitorul Constanța- CSU Craiova 0-0

CSM Poli Iași- Astra Giurgiu (amânat)

CFR Cluj- FCSB 1-1

 

Clasament play-off

1 CFR Cluj   34 pct*

2 FCSB 32 *

3 CS U Craiova 30*

4 Viitorul 23

5 Astra Giurgiu 22

6 CSM Poli Iaşi 20*

*)echipe care au beneficiat de rotunjirea de 0,5 puncte