Remiză în duelul suferinței pe „Ilie Oană!”

Publicat: 16/12/2019 | 09:41

FC Hermannstadt rămâne fără victorie în deplasare în acest sezon și după duelul cu Chindia Târgovişte de pe „Ilie Oană” din Ploiești.

Formația pregătită de Eugen Neagoe a terminat la egalitate duelul din runda a XXI-a a Ligii 1deși au deschis scorul prin Petrişor Petrescu (min. 24 – penalty). Chindia a reușit să evite înfrângerea egalând prin Liviu Mihai (min. 76 – penalty).

Finalul de meci a fost marcat de un schimb de replici dur între cei doi antrenori, Viorel Moldovan respective Eugen Neagoe.

La finalul partidei, tehnicianul Chindiei a dezvăluit dialogul pe care l-a avut cu omologul său.

„Nu m-a supărat. Am vrut să îi strâng mâna, să îi spun sărbători fericite şi mi-a reproşat ceva vizavi de arbitraj. Sunt nervi, trec. Sunt poate prea paşnic uneori şi poate ar trebui să fiu mult mai al dracului, dar aşa sunt eu, băiat bun. Mă bucur că am reuşit să obţinem acest punct şi vreau să îmi felicit băieţii. Avem timp să ne pregătim şi să ne punem la punct din acest punct de vedere, să primim mai puţine goluri. Nu îmi place, dar până la urmă important e să câştigăm, chiar dacă primim goluri, să câştigăm şi cu 3-2 şi cu 4-2. Dacă nu faci tu diferenţa la început, te prinde adversarul o singură dată. În prima repriză practic au trecut o singură dată centrul terenului, au obţinut acel penalty din care au deschis scorul”, a declarat Viorel Moldovan.

În urma acestui rezultat, Chindia este pe locul 11 cu 21 de puncte în timp ce FC Hermannstadt este pe locul 13 cu 20 de puncte.