Remiză la Buzău în debutul rundei a 6-a din play-out!

Publicat: 04/05/2021 | 22:52

Chindia Târgovişte a terminat la egalitate,s cor 1-1 (0-0) la Buzău cu Gaz Metan Mediaş, 1-1 (0-0), într-un meci din etapa a 6-a a play-out-ului Ligii 1.

Chindia a deschis scorul din penalty, prin Daniel Popa (min.52), Gaz Metan reuşind egalarea prin Ricardo Valente (min.73), goalkeeperul Mihai Aioani având pe conștiință golul portughezului.

„Prin minutul 50 am simțit o durere la picior și pot spune că și din cauza experieței, și din cauza dorinței am rămas pe teren și sper să fiu bine. Vom vedea ce am și sper să fiu sănătos. E ceva neașteptat și pentru mine pentru că, în tot campionatul, nu cred că am avut o greșeală din care să se ajungă la gol. Dar, spre surprinderea mea, probabil că experiența și-a pus amprenta asupra acelei faze. Până și cei mai mari portari greșesc și sper să nu se mai întâmple. Probabil că, dacă intra rezerva mea, el era 100%. Eu nu am fost sută la sută și de aceea am greșit”, a declarat Mihai Aioani după meci.

În urma acestui rezultat Chindia a rămas neînvinsă în play-out-ul Ligii 1 fiind pe primul loc cu 34 de puncte. De partea cealaltă, cu 26 de puncte, ardelenii au rămas pe locul 3.

Programul etapei a 6-a din play-out-ul Ligii 1
Chindia – Gaz Metan 1-1
Miercuri, 5 mai
ora 12:00 Astra – UTA
ora 14:15 FC Hermannstadt – Viitorul
ora 16:30 Poli Iași – Dinamo
Joi, 6 mai
ora 14:30 FC Argeș – FC Voluntari   

Clasamentul play-out-ului din Liga 1
1 Chindia Târgoviște 34 pct.*
2 FC Argeș 28
3 Gaz Metan 26*
4 UTA 25*
5 Astra 24
6 FC Voluntari 23
7 Viitorul 22*
8 Dinamo 21*
9 FC Hermannstadt 19
10 Poli Iași 17*
*) echipe care au beneficiat de rotunjirea de 0.5 puncte