Revine ”pe sticlă”. Oana Zăvoranu a bătut palma cu PROTV!

De: Cancan
Publicat: 01/02/2017 | 00:16

Oana Zăvoranu a reuşit să pună mâna pe o colaborare şi să revină pe sticlă într-un nou show care va fi difuzat începând din această primăvară de PRO TV.
Bruneta ar fi semnat deja contractul cu şefii de la PRO şi urmează să intre în ringul de dans în cadrul emisiunii ”Te PROvoc la dans”, care ar înlocui vechea producţie ”Dansez pentru tine”.

În cărţi pentru competiţia de dans ar fi şi Lora, Lidia Buble şi Laura Cosoi, care sunt încă în negocieri.
Noul show va fi difuzat în această primăvară la Pro TV şi va avea o mulţime de surprize. Preselecţiile au avut loc zilele trecute, la Buftea, făcute de CoBo  Dance, adică Cocuţa şi Bogdan Boantă, care erau în căutare de dansatori sportivi profesionişti.
Dacă cele trei vor trece de preselecţii, Oana Zăvoranu va trebui să facă faţă experienţei în materie de dansuri a Laurei Cosoi, care a făcut dansuri sportive, şi a celor două cântăreţe, care sunt obişnuite cu învăţatul coregrafiilor.
Oana Zăvoranu nu este însă o necunoscătoare în acest domeniu! Bruneta a mărturisit în nenumărate rânduri că-i place să danseze şi chiar s-a filmat de mai multe ori în timp ce dansa în casă, iar imaginile au devenit virale! Bruneta ar fi fost chiar ofertată în 2012 să participe la emisiunea ”Dansez pentru tine”, unde ar fi trebuit să o înlocuiască pe Monica Davidescu după ce aceasta s-a accidentat în timpul repetiţiilor, însă ar fi refuzat.

Laura Cosoi a ajuns până în finala de la ”Dansez pentru tine” în 2011


Laura Cosoi a făcut dans de performanţă până la 16 ani şi primii bani i-a făcut din lecţiile de dans sau spectacolele pe care le susţinea la diverse evenimente.
”Aproape 16 ani aveam, eram în clasa a IX-a. Nu m-am lăsat total de dans, făceam tot felul de demonstraţii la zilele Iaşiului, am început să predau pentru tinerele cupluri care se căsătoreau, îi învăţam să danseze vals, mai făceam show-uri de dans, dansam la nunţi, adică primii mei bani i-am câştigat destul de devreme. Câştigam aproape un milion de lei. Era o chestie frecventă, învăţasem că pot câştiga bani şi puteam să-mi cumpăr ce voiam eu cu acei bani. Aşa, la 16 ani, am descoperit eu gustul banului. Dar nu mi-a plăcut să predau. Pentru mine, dansul reprezintă…EU, eu pe scenă, alături de un partener. Nu-mi va plăcea niciodată să dansez într-o trupă, cu alte persoane lângă mine pe scenă. Primul meu contact cu dansul a fost cu un băiat, eu aşa ştiu să dansez, ştiu să mă las condusă, să interacţionez, să comunic, există chimia aia între noi doi, există temperamentul dansului, sunt foarte multe stări pe care le-am cunoscut. Dar atunci când m-am lăsat de dans, nu eram femeie. Când m-am reapucat de dans, la „Dansez pentru tine“, devenisem femeie. Şi deja dansul pentru mine a însemnat şi mai mult, pentru că înţelegeam altfel relaţia cu partenerul de dans, pentru că era strict profesională, dar cumva pe ringul de dans, partenerul înseamnă mai mult de atât”, declara Laura Cosoi într-un interviu acordar revistaciao.ro.

Lora, dincolo de meserie, iubeşte şi ea dansul


Lora este şi ea îndrăgostită de dans şi dincolo de prestaţiile de pe scenă. Artista exersează ore în şir alături de colegele de trupă pentru a le oferi fanilor spectacole de notă înaltă, însă dansul o pasionează şi în viaţa de zi cu zi. Nu de puţine ori vedeta s-a filmat în miez de noapte dansând pe ritmurile noilor ei melodii. Iubita lui Ionuţ Ghenu a participat chiar şi la o competiţie de dans, unde s-a luat la întrecere cu Rocsana Marcu pe ritmurile hit-ului “Boombastic”, în cadrul probei ”Hai la dans” a emisiunii ”Totul e permis”, care era difuzată de Antena 1.


Lidia Buble e ceva mai nouă în peisajul artistic autohton, dar şi ea are avantajul repetiţiilor pentru dansurile din cadrul show-urilor ei muzicale.

Oana Zăvoranu este o brunetă focoasă care se va lua la ”luptă” în paşi de dans cu trei blonde


Vedeta este cunoscută pentru pasiunea ei pentru Michael Jackson şi nu de puţine ori s-a filmat dansând pe ritmurile melodiilor acestuia, iar imaginile au devenit virale. Se pare că experienţa blondelor nu o sperie pe celebra brunetă şi că se încrede în instinct şi talentul ei cu care a reuşit să-şi cucerească fanii şi cu care reuşise să-i convingă pe producătorii de la ”Dansez pentru tine” să o introducă în show. Şi până una alta, ce-i în mână, nu-i minciună şi Zăvo e singura care şi-a văzut contractul semnat şi este sigură că va apărea în noul concurs de dansuri de la PRO TV, ”Te PROvoc la dans”.