REZULTATE BACALAUREAT 2018. Afla aici informatii noi despre NOTE! Ce se intampla daca media ta este 5,99?

De: Cancan
Publicat: 02/07/2018 | 12:30

Au rămas mai puțin de 48 de ore până la ziua cea mare – cea în care absolvenții de liceu, dar și cei care au ales să susțină anul acesta examenul de bacalaureat vor afla ce note au obținut la probele scrise. Primele rezultate de la BAC 2018 vor fi afișate edu.ro miercuri, 4 iulie. Unii dintre ei sunt îngrijorați, pentru că știu că nu au reușit să rezolve corect toate subiectele și se tem că vor obține o medie generală sub șase.

Citește și: Admitere facultate 2018. Când încep înscrierile

Ce se intampla daca media ta este 5,99?

Există o veste bună însă, pe care nu au aflat-o toți candidații care au susținut examenul maturității! Toți cei care obțin media generală 5,99, aceasta se rotunjește la 6,00.

Absolvenții de liceu care au susținut toate probele de la bacalaureat, dar nu îndeplinesc simultan condițiile menționate, dar și cei care s-au prezentat doar la anumite probe de la BAC 2018 sunt declarați “respinși”. De altfel, candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi “eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii în sesiunile următoare a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale. Se consideră că aceşti candidaţi nu au promovat examenul de bacalaureat.

Rezultatele la BAC 2018 se afișează pe 4 iulie

Miercuri, 4 iulie, pe site-ul special creat de pentru BACALAUREAT 2018: bacalaureat.edu.ro vor fi afișate primele note obținute la examenul maturității până în ora 12:00 și, ulterior, și în centrele în care a fost susținut. Pe site-ul Ministerului Educației va fi publicată harta cu judeţe care cuprind notele la BAC 2018. Ca să vezi ce note ai obținut, accesezi bacalaureat.edu.ro, alegi judeţul în care ai susţinut examenul şi după aceea ai la alegere trei variante.

Exemplu pentru un candidat care a dat bacalaureatul în județul Gorj: După ce va da click pe numele județului, acesta va putea opta pentru una dintre variantele de mai jos:

a) Lista candidaţilor din judeţul GORJ ordonaţi alfabetic
b) Lista candidaţilor din judeţul GORJ ordonaţi după medie
c) Lista şcolilor din judeţul GORJ

De asemenea, poţi alege să cauţi nota şi după judeţ, nume, prenume. Atenție însă! Cum cererea va fi extrem de mare în acea zi, există posibilitatea ca motorul de căutare al edu.ro să se blochează constant, așa cum s-a întâmplat în anii anteriori.

Vă reamintim că în aceeași zi vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 12:00-16:00. Rezultatele finale, de după recorectarea lucrărilor, se vor afla pe 9 iulie.

REZULTATE BACALAUREAT 2018. AICI, puteți vedea cum trebuiau rezolvate subiectele de la probă scrisă la Limba Română din cadrul examenului de Bacalaureat 2018. Răspunsurile au fost oferite de Ruxandra Achim, profesoară de Limba Română la Colegiul Naţional “I.L Caragiale” din București.
REZULTATE BACALAUREAT 2018. Ca în fiecare an, subiectele de la proba scrisă la matematică le-au dat bătăi de cap absolvenților de liceu. Puteți vedea ce au avut de rezolvat candidații care au avut specializarea Matematică-Informatică AICI.

Citește și: Bacalaureat 2018, proba la matematică. Răspunsul halucinant dat de un elev la întrebarea: ”cât face 7 X 6?”

Calendar Bacalaureat 2018

Potrivit informațiilor făcute publice de Ministerul Educației pe site-ul edu.ro, BAC-ul a fost conceput să se desfășoare după următorul calendar anul acesta.

Prima sesiune a BAC-ului 2018 – calendar

29 ianuarie-2 februarie: înscrierea candidaților

12 – 13 februarie: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

14 – 15 februarie: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

16, 19 – 20 februarie: evaluarea competențelor digitale – proba D

21 – 22 februarie: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C

25 mai: încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a / a XIII-a

25 iunie: limba și literatura română – proba Ea) – proba scrisă

26 iunie: limba și literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă

27 iunie: proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă

28 iunie: proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – proba scrisă

4 iulie: afișarea primelor rezultate (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)

5 – 8 iulie: rezolvarea contestațiilor

9 iulie: afișarea rezultatelor finale

 A doua sesiune a BAC-ului 2018 – calendar

Cei care vor lua note atât de mici mici la probele examenului maturității, încât nu vor promova din prima sesiune, vor putea să se înscrie la a doua sesiune după ce se afișează primele rezultate la BAC 2018.

10 – 13 iulie: înscrierea candidaților la BACALAUREAT 2018 sesiunea a II-a

27 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe

20 august: limba si literatura română – proba Ea) – proba scrisă la examenul de Bacalaureat 2018

21 august: limba si literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă

22 august: proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă l

23 august: proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – proba scrisă

24 și 27 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A

28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B

29 – 30 august: evaluarea competențelor digitale – proba D

30 – 31 august: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională -proba C

1 septembrie: afișarea primelor rezultate (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)

2 – 5 septembrie: rezolvarea contestațiilor

6 septembrie: afișarea rezultatelor finale