Rezultate Evaluarea Nationala 2018! EDU.RO anunta ce note ai luat

De: Cancan
Publicat: 18/06/2018 | 15:21

Evaluarea Națională reprezintă primul examen important din viața absolvenților de clasa a VIII-a. Anul acesta, la Capacitate s-au înscris peste 150.000 de elevi, care, împreună cu părinții lor, au trăit emoții foarte mari. Probele au trecut, iar în așteptarea notelor, adolescenții își fac planuri pentru liceul la care vor să fie admiși. Unii dintre ei s-au decis ce vor să studieze mai departe, alții însă, preferă să vadă mai întâi rezultatele de la Evaluarea Națională 2018 – care vor fi afișate marți, 19 iunie până la ora 12:00 – și, ulterior, să hotărască unde se încadrează în funcție de notetel obținute. Media obținută la Evaluarea Națională este un criteriu decisiv pentru admiterea în învățământul liceal. ()

Citește și: Cum se calculează media de admitere la liceu, în 2018

Rezultate Evaluarea Nationala 2018, afișate marți, 19 iunie

Primele rezultate ale Evaluării Naţionale 2018  au fost publicate pe site-ul edu.ro, marţi, 19 iunie, până la ora 16:00. De asemenea, în aceeași zi, notele obținute la examenul de Capacitate vor fi afişate şi la centrele de examen. Elevii nemulțumiți de rezultate, pot depune eventualele contestaţii în aceeași zi până la ora 20:00.

Citește și: Cum se face o contestație la Evaluarea Națională 2018

Mai mulți profesori au declarat recent că absolvenții de gimnaziu au avut de rezolvat anul acesta subiecte de nivel mediu. Totuși, ei au recunoscut că exigențe și măsurile de securitate sunt sporite în comparație cu anii trecuți.

Vicepreşedinte PNL, semnal de alarmă înainte de publicarea Rezultatelor la Evaluarea Nationala

Astăzi, în cadrul unui interviu, Laurenţiu Leoreanu, vicepreşedintele PNL, s-a arătat îngrijorat de numărul mare de absolvenți de clasa a VIII-a, care nu s-au înscris la Evaluarea Naţională 2018, mărturisind că se poate vorbi de un abandon la final de etapă.

“Trag un semnal de alarmă care, pe fondul unor preocupări pur politicianiste ale actualei guvernări, a scăpat total din atenţia opiniei publice: din 179.000 de elevi înscrişi in clasa a VIII-a, aproximativ 30.000 nu s-au înscris la examenele Evaluării Naţionale din această sesiune. (…) Cel mai probabil, o parte dintre aceşti elevi au abandonat şcoala din cauza situaţiei materiale precare sau pentru că provin din familii cu o situaţie dificilă. Pe această cale, solicit ministrului Educaţiei să prezinte care sunt măsurile pe care le propune pentru a întinde o mână de ajutor acestor elevi care nu au susţinut nici măcar examenul de încheiere al celor 8 ani de şcoală. Nu vorbim despre câţiva copii, ci de nu mai puţin de 20% dintre elevii înscrişi în clasa a VIII-a. În timp, aceasta devine o problemă a întregii societăţi: aceştia au probleme în a-şi continua studiile, iar posibilităţile lor de dezvoltare devin limitate. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât, în aşteptarea rezultatelor, trebuie precizat că, la simulările din martie, nici măcar 50% dintre elevii de clasa a VIII-a nu au obţinut media generală peste 5”, a declarat Laurenţiu Leoreanu, vicepreşedintele PNL, potrivit Mediafax.

Vă reamintim că la examenul de Evaluare Naţională de anul trecut s-au înscris 144.929 de elevi, dintre care au fost prezenţi 140.712 candidaţi.

Examenul maturității se desfașoară anual, într-o singură sesiune. Potrivit edu.ro, Capacitatea reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul sa susțină Evaluarea Națională fără să plătească vreo taxă.

Ramai pe CANCAN.ro pentru a afla rezultatele la Evaluarea Nationala 2018 in urmatoarele judete:

La scurt timp după ce notele pe judeţe vor fi disponibile pe evaluare.edu.ro, ele vor fi publicate în acest articol. Vă reamintim că rezultatele finale la Capacitate 2018 vor fi afișate sâmbătă, 23 iunie.

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Suceava

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Botosani

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Maramures

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Bistrita-Nasaud

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Salaj

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Mures

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Cluj

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Bihor

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Arad

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Harghita

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Iasi

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Neamt

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Bacau

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Vaslui

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Alba

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Sibiu

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Hunedoara

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Timis

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Caras Severin

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Gorj

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Mehedinti

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Dolj

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Olt

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Valcea

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Arges

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Dambovita

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Teleorman

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Ilfov

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Bucuresti

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Ialomita

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Calarasi

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Buzau

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Covasna

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Bacau

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Vrancea

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Galati

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Braila

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Tulcea

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Constanta

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Brasov

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Giurgiu

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Prahova

Rezultate Evaluarea Nationala 2018 Satu-Mare