Robert a sfârșit strangulat cu un șiret, din gelozie. Tânărul în vârstă de 17 ani a fost ucis chiar de prietenul său

Publicat: 10/01/2022 | 10:46
sursa FOTO: Facebook

Robert a sfârșit strangulat cu un șiret, din gelozie. Tânărul în vârstă de 17 ani a fost ucis chiar de prietenul său, un marocan. La scena îngrozitoare, care a avut loc în Italia, ar fi asistat și un alt român.

Ali, un bucătar de 21 de ani, îl aștepta pe Robert în holul clădirii în care închiriase o cameră pentru câteva zile. A vrut să-i dea o ”lecție” românului, după ce acesta ar fi început să iasă cu fosta lui iubită. În confruntarea violentă dintre cei doi, Ali și-a pierdut cumpătul, a luat un ștreang și l-a legat în jurul gâtului lui Robert.

Adolescentul, în vârstă de 17 ani, nu a mai avut nicio șansă să scape cu viață. Marocanul a lăsat cadavrul la subsol și și-a continuat treburile, fără nicio remușcare. Descoperirea șocantă a fost făcută sâmbătă seara, după ce mama și frații lui Robert au lansat un apel emoționant pe Facebook: „Suntem îngrijorați, Robert a dispărut de ieri, dacă știe cineva ceva, vă rugăm să ne scrieți”.

Marocanul a fost oprit în timpul nopții de carabinierii sosiți la fața locului pentru anchetă și dus mai întâi la cazarmă, apoi la spital, deoarece tânărului de 21 de ani i se făcuse rău. El a fost audiat abia în cursul zilei de ieri.

Criminalul ajunsese la cămin pentru a vorbi cu fosta sa iubită, întrucât nu acceptase încă sfârșitul relației. Potrivit primelor informații, se pare că acesta era în compania altui adolescent român când a comis fapta odioasă: „Era la o întâlnire cu prietena lui….. Fostul iubit a fost gelos și s-a dus după ea. Așa că s-a dus jos și l-a strangulat”, relatează presa din Italia.