Roger Federer, fără adversar la Indian Wells!

Publicat: 14/03/2018 | 09:54

Roger Federer, liderul mondial, s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells, învingându-l în două seturi, 6-2, 6-1, pe sârbul Filip Krajinović.

Roger Federer, în vârstă de 36 de ani, a avut nevoie de doar 57 de minute pentru a obţine a 14-a sa victorie consecutivă de la debutul anului 2018, iar următorul său adversar va fi francezul Jeremy Chardy, care a dispus la rândul său, cu 7-5, 4-6, 6-1, de compatriotul său Adrian Mannarino, cap de serie 20.

Jucătorul din Ţara Cantoanelor a câştigat în luna ianuarie primul turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open, iar apoi s-a impus în turneul de la Rotterdam, succes care l-a propulsat pe prima poziţie a clasamentului ATP, detronându-l pe spaniolul Rafael Nadal.

Tot în această fază, austriacul Dominic Thiem, favoritul cinci, a abandonat în turul al treilea, în cursul partidei cu uruguayanul Pablo Cuevas, la scorul de 3-6, 6-4, 4-2 în favoarea adversarului său.

Cuevas, cap de serie 30, îl va înfrunta în turul următor pe sud-coreeanul Chung Hyeon (numărul 23 mondial), care a reuşit să-l elimine pe cehul Tomas Berdych (numărul 12 mondial), în faţa căruia s-a impus în două seturi simetrice: 6-4, 6-4.

Sud-africanul Kevin Anderson, favorit şapte, a avut parte de un meci dificil împotriva argentinianului Nicolas Kicker, de care a trecut cu 7-6 (7/1), 7-6 (7/3), urmând să se lupte pentru un loc în sferturile de finală cu spaniolul Pablo Carreno Busta (favorit 11), învingător cu 6-1, 7-5 în partida cu rusul Daniil Medvedev.

În altă ordine de idei, Novak Djokovic a părăsit Indiian Wells fiind învins în trei seturi, 7-6 (7/3), 4-6, 6-1, de japonezul Taro Daniel.

Djokovic, cvintuplu câştigător al competiţiei din California (2008, 2011, 2014, 2015 şi 2016), revenise cu această ocazie în circuit după o absenţă de cinci săptămâni, cauzată de o operaţie la cot.