Roger Federer ia atitudine » Donație de un milion de franci elvețieni: „Acesta e doar începutul!”

Publicat: 25/03/2020 | 20:06

Jucătorul de tenis Roger Federer a luat atitudine în plină pandemie de coronavirus. Elvețianul a donat un milion de franci elveţieni pentru „cele mai vulnerabile familii” din țara sa.

„Această contribuţie este doar un început. Sperăm că şi alţii ni se vor alătura pentru a ajuta şi mai multe familii aflate în nevoie. Împreună, putem depăşi această criză!”, a declarat Roger Federer.

În vârstă de 38 de ani, Federer, aflat pe locul 4 în clasamentul la zi al ATP, are în palmares 20 de turnee de Fgrand Slam câștigate, fiind unul dintre cei mai iubiți jucători din toate timpurile din „sportul alb”.

După cum bine știți ATP și WTA au decis suspendarea tuturor turneelor programate în această perioadă, iar veștile care circulă la nivel mondial nu sunt chiar îmbucurătoare. Evident, sub semnul întrebării sunt puse și cele trei turnee de Mare Șlem care trebuiau să se mai dispute în acest an. În ceea ce privește Roland Garros-ul s-a luat deja o măsură, turneul parizian fiind amânat pentru finalul lunii septembrie. Pentru Wimbledon și US Open nu există date certe în acest moment, deciziile urmând a fi luate în funcție de evoluțiile din următoarele luni.