România este în mare doliu național. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la ora 13.00, la Cimitirul Bellu din București

Publicat: 15/02/2019 | 09:43

Românii, în doliu. Ioan Vasiliu a murit, înmormântarea urmând să aibă loc sâmbătă, la ora 13.00, la Cimitirul Bellu din București. Peste doar câteva zile – pe 17 februarie – Ioan Emil Vasiliu ar fi împlinit 78 de ani.

Ioan Emil Vasiliu s-a născut în Giurgiu, pe data de 17 februarie 1941. A absolvit Universitatea din Galaţi şi Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale. Cu peste 20 de ani de experienţă în domeniul diplomaţiei, Ioan Emil Vasiliu a îndeplinit misiunea de ambasador al României în Iran (1990 – 1994), Filipine (1195 – 1997) şi Emiratele Arabe Unite (2000 – 2007), dar şi pe cea de însărcinat cu afaceri. În această perioadă, Ioan Emil Vasiliu a reprezentat statul român la cel mai înalt nivel diplomatic.

De asemenea, el a ocupat funcţia de Prim adjunct al Ministrului Comerţului Exterior, perioadă în care a coordonat departamentele Speciale – cooperare industrială şi economică, relaţii bilaterale, finanţări.

Ioan Emil Vasiliu

A creat strategia şi a acţionat ca negociator-şef al României

Ioan Emil Vasiliu a creat strategia şi a acţionat ca negociator-şef al României pentru recuperarea datoriilor către ţara noastră ale tărilor din lumea a treia (aproximativ 4 miliarde de dolari) – Irak, Egipt, Sudan. A participat în calitate de consultant la redactarea şi derularea unor proiecte de consultanţă, inginerie şi dezvoltare în Zair, Benin, Iran, Iraq, Madagascar, Maroc, Libia şi Austria.

Nu trebuie omis faptul că Ioan Emil Vasiliu a excelat şi în învăţământul superior. A fost profesor asociat în cadrul Universităţii Spiru Haret – Facultatea de Marketing, pentru disciplinele Negociere internaţională şi uzanţe de protocol, Globalizare şi Etică în afaceri.

Ioan Emil Vasiliu a fost şi consilier al Primarului General.