România pierde și cu Austria, iar Mirel Rădoi anunță că nu ține de scaun!

Publicat: 15/10/2020 | 07:58
radoi romania germania

După meciul pierdut de naționala României la Ploiești, cu Austria, scor 0-1, selecționerul Mirel Rădoi anunță că este gata să plece de la echipă, dar în același timp răspunde ironic ziariștilor.

România a avut 51% posesia mingii cu Austria, 8 situații de gol și două șuturi pe poartă, însă a sfârșit prin a pierde al treilea meci la rând. După 1-2 cu Islanda și 0-4 cu Norvegia, „tricolorii” au cedat la Ploiești în fața echipei pe care au învins-o la Klagenfurt, scor 3-2. Schopf a înscris singurul gol al partidei, în minutul 75, iar România mai are doar șanse teoretice să ocupe primele două poziții în grupa Ligii Națiunilor. Austria și Norvegia și-au văzut de treabă, acumulând 9 puncte după primele 4 etape! Întrebat dacă s-a gândit la demisie, selecționerul Mirel Rădoi a oferit un răspuns mai mult decât interesant în conferința de presă de după partida cu Austria.

„Deocamdată nu m-am gândit la această idee. Așteptăm și meciurile din noiembrie. După aceea putem să ne punem la masă, să vedem care sunt gândurile conducerii, care sunt gândurile mele, dacă există vreun progres, dacă putem continua sau nu! Nu vreau să stau în fața dumneavoastră sau pe acest scaun doar pentru că mă numesc selecționerul României. Dacă voi considera că nu există progres și nu putem îmbunătăți ceva, atunci ar fi mai bine să ne vedem de treaba noastră și să vină altcineva care poate să vă satisfacă plăcerile.” a răspuns ironic Rădoi.

România – Austria, echipe de start

ROMÂNIA: Tătărușanu – Bălașa, Burcă, Toșca, Bancu – Maxim, Marin, Stanciu – Deac, Alibec, Mitriță
Rezerve: Niță, Lazar – Crețu, Manea, Cicâldău, Pușcaș, Keșeru, Hagi, Iancu, Camora
Selecționer: Mirel Rădoi

AUSTRIA: Pervan – Lainer, Dragovic, Hinteregger, Alaba – Schopf, Ilsanker, Baumgartlinger, Baumgartner – Gregoritsch, Schlager
Rezerve: Lindner, Siebenhandl – Schaub, Posch, Grbic, Kalajdzic, Grillitsch, Ranftl, Trimmel, Holzhauser, Onisiwo, Monschein
Selecționer: Franco Foda

Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești); Capacitate: 15.073
Arbitru: Daniel Stefański; Asistenți: Marcin Boniek, Dawid Igor Golis (toți Polonia)