Românii afectați în mod direct de pandemia de coronavirus ar putea să primească 830 de lei de stat

Publicat: 29/03/2020 | 18:09

Vești bune, în plină pandemie de coronavirus! Românii afectați în mod direct de pandemia de coronavirus ar putea să primească 830 de lei de stat.

Europarlamentarul Cristian Ghinea și deputații Cristina Prună și Claudiu Năsui au prezentat, duminică, într-o conferință de presă online, o serie de propuneri pentru acțiune directă și rapidă în economie pentru a sprijini eficient persoanele afectate economic de criza de coronavirus. (CITEȘTE ȘI: ROMÂNIA VA INTRA ÎN SCENARIUL 4! ALEXANDRU RAFILA, ANUNȚ ÎNFIORĂTOR: ”MÂINE, CEL MAI PROBABIL, VOM DEPĂȘI CIFRA DE 2000 DE CAZURI”)

”Epidemia de coronavirus este o amenințare la adresa sănătății populației dar și o amenințare la adresa economiei, care riscă să intre în blocaj. Sute de mii de locuri de muncă au fost deja suspendate, multe firme sunt amenințate cu falimentul de condițiile impuse de starea de urgență.

Statul trebuie să sprijine în primul rand romanii și să protejeze locurile de muncă. Cea mai bună metodă de intervenție acum este transferul de resurse spre populație, care să calmeze anxietatea privind ziua de mâine. Multe guverne au anunțat sau iau în considerare această metodă de intervenție în economie.

Propunerile USR de intervenție imediată:

830 de lei pentru fiecare român salariat (scutire de taxe pe suma echivalentă salariului minim)

         830 de lei ajutor de criză pentru fiecare angajat care și-a pierdut locul de muncă începând cu 1 martie.

Impactul bugetar al acestor măsuri este suportabil pe termen scurt și anvelopa financiară este de ordinul de mărime al măsurilor anunțate de către guvern. Doar că soluția noastră presupune o distribuție mai simplă și mai echitabilă a resurselor.

Propunem, de asemenea, măsuri suplimentare de ajustare a cheltuielilor statului român, printre care: Pensii speciale impozitate cu 90% (componenta de pensie contributivă nu va fi taxată), impozit de 90% pe orice venit de la stat (salarii plus altele surse, inclusiv pensiile cumulate cu salariul) care depășește salariul Președintelui României, accelerarea intrării fondurilor europene în economie, digitalizare și revizuirea labirintului de agenții, autorități, companii de stat (municipale sau nu) pe care îl are statul român, inventarierea activelor statului și valorificarea multora dintre ele care sunt în prezent nefolosite sau folosite de către grupuri de interese restrânse”, arată cei doi europarlamentari, potrivit știripesurse.ro.