Rovinieta, inclusa in pretul carburantilor

De: Cancan
Publicat: 02/04/2008 | 00:00

Ministerul Finantelor a cazut de acord cu transportatorii rutieri care cer eliminarea rovinietei si incasarea taxei din pretul carburantului. Saptamana viitoare va fi semnat un acord in acest sens intre Ministerul Transporturilor si transportatorii rutieri. Partile nu au estimat deocamdata cu cat se vor scumpi carburantii in urma acestei masuri. Daca se va aplica si la proprietarii auto-persoane fizice, taxa de utilizare a drumurilor nationale va fi platita, prin consumul de carburanti, si de cei care nu circula in afara localitatii de resedinta. In prezent, la autoturisme, rovinieta se poate achita pe 7 zile (3 euro), 30 de zile (7 euro) sau 12 luni (28 de euro – aproape dublu la masinile Euro 2-4 fata de tarifele din 2007). Circulatia fara rovinieta atrage amenzi de 500-1.000 de lei (fata de 300-450 de lei in 2007). (A.S.D.)