Roxana Mihalache, primele declarații după cununia cu Radu Mazăre: ”Este supărat pentru ceea ce se întâmplă”

De: Cancan
Publicat: 10/07/2019 | 16:58

Roxana Mihalache, proaspăta soție a lui Radu Mazăre, a spus, vizibil supărată, că fostul primar al Constanței este supărat pentru că ceremonia a avut loc în Penitenciarul Rahova, subliniind că situația prin care trece este una nedreaptă.

„Cum să fie, el este supărat pentru ceea ce se întâmplă. Se știe foarte bine atât timp cât stă 9 ani arestat pentru nedreptate. Vă rog frumos cancan-uri verighete, chiar nu fac sens având în vedere situația. A fost un moment de suflet atâta tot. Nu sunt supărată, dar vă rog frumos să mă înțelegeți pentru că nu este un moment de cancan-uri. Eu nu sunt o persoană publică, sunt soția lui Radu Mazăre, sunt o fată ca oricare alta. Nu sunt o persoană publică, iar situația prin care se trece cu nedreptatea în care se află nu este o situație plăcută. Este firesc și normal, nu cred că dumneavoastră dacă ați fi în situația mea ați fi fericită”, a spus Roxana Mihalache, la ieșirea din Penitenciarul Rahova.

Radu Mazăre și proaspăta lui soție au respectat procedura.

„Radu este supărat pentru că asta este situația. Nu am servit nimic, am respectat procedura – nici fursecuri, nici suc. Asta-i procedura, trebuie respectată”, a mai spus aceasta.

Reprezentanții Primăriei Sectorului 5 al Capitalei au acceptat cererea lui Radu Mazăre și a Roxanei Mihalache de a se căsători în ziua de 10 iulie, iar un ofițer al stării civile a fost prezent la Penitenciarul Rahova pentru a oficia căsătoria.

Fostul edil, condamnat definitiv la 9 ani de închisoare cu executare, a fost adus, în luna mai, în România, sub escorta Poliţiei, după ce autorităţile din Madagascar au admis solicitarea de extrădare din partea ţării noastre.