Ruben Albes le-a pus gând rău oltenilor: „Trebuie să ne schimbăm imaginea lăsată în meciul cu FCSB!”

Publicat: 31/10/2020 | 11:01

Ruben Albes, antrenorul principal al formației FC Hermannstadt, a declarat la conferința de presă premergătoare duelului din această seară de la Mediaș cu Universitatea Craiova, că elevii săi trebuie să schimbe imaginea lăsată în meciul cu FCSB, pierdut cu 0-5.

Tehnicianul spaniol este convins însă că misiunea băieților săi nu va fi deloc una facilă, aceștia urmând a avea o partidă foarte grea cu Universitatea Craiova, „o echipă grozavă”.

„Trebuie să ne schimbăm imaginea lăsată în meciul cu FCSB şi să îmbunătăţim lucrurile pe care nu le-am făcut bine. Cred că echipa are un spirit puternic. Este clar că sunt zile în care nu poţi arăta nivelul real pe care îl ai. În fotbal apar astfel de zile în care lucrurile merg prost. Meciul cu FCSB a fost unul foarte trist pentru noi, dar sunt sigur că săptămâna aceasta situaţia va fi diferită. Nu vorbim despre o revanşă în meciul cu Craiova. Trebuie să fim noi, să ne arătăm nivelul, să jucăm fotbalul nostru. Aceasta este atitudinea pe care trebuie să o avem”, a declarat  Ruben Albes.

Sibienii sunt pe locul 11 cu 10 puncte în timp ce oltenii sunt lideri cu 21 de puncte.   Partida FC Hermannstadt – Universitatea Craiova va avea loc astăzi de la ora 21:45, confruntarea urmând a conta pentru runda a IX-a a Ligii 1.

Programul etapei a IX-a Liga 1

FC Argeș – FC Voluntari 2-1
Dinamo București – Astra Giurgiu (Amânat)
Sâmbătă, 31 octombrie
ora 12:30 Academica Clinceni – Sepsi
ora 19:00 FC Botoșani – UTA
ora 21:30 FC Hermannstadt – Universitatea Craiova
Duminică, 1 noiembrie
ora 18:00 Poli Iași – Viitorul Constanța
ora 21:00 CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș
Luni, 2 noiembire   
ora 21:00 Chindia Târgoviște – FCSB