Rusia, ajutată de Irak în războiul cu Ucraina?! RPG-uri, rachete antitanc și lansatoare de rachete ar fi fost trimise în Moscova

Publicat: 16/04/2022 | 20:00

În invazia pe care a declanșat-o în Ucraina, Federația Rusă ar fi ajutată de rețele iraniene de contrabandă de arme, potrivit The Guardian. Pentru a ajuta armata rusă, RPG-uri, rachete antitanc și lansatoare de rachete produse în Brazilia ar fi fost trimise în Rusia din Irak, se arată într-un documentar realizat de Gândul.ro.

RPG-ul este o grenadă cu propulsie de rachetă. Este o armă de sprijinire a focului de infanterie, destinată lansării de grenade cu capacitate de autopropulsie. RPG-urile provin din arme similare folosite în al Doilea Război Mondial pentru a distruge tancuri și infanterie. După al Doilea Război Mondial, dezvoltarea acestui tip de sisteme de lansare de grenade prin combustibil propulsator a cunoscut mari progrese.

A avut apogeul în sistemul de origine rusă, cunoscutul RPG-7. Prima variantă a dispozitivului RPG-7V a fost adoptată de armata sovietică în anul 1961 și se află încă în uz în Federația Rusă și în alte peste 50 de tări. RPG-7 poate fi considerat de departe cea mai eficientă armă anti-tanc creată vreodată. Inițial a fost creat pentru a distruge blindajul aplicat pe transportoarele amfibii însă mai târziu au fost introduse grenade anti-personal și anti-tanc.

Arma se încarcă prin partea din față, iar, din cauza designului fără recul, în spatele acesteia se creează o zonă periculoasă. RPG-7 folosește grenade anti-tanc cu mai multe nivele de detonare, dispozitive cu fragmentare sau chiar cu sistem termobaric ce utilizează oxigenul din mediul înconjurător pentru a determina un impact mai mare al exploziei.

Cum se poziționează arma

Arma se poziționează pe umărul trăgătorului, iar, după ce trăgaciul este apăsat, racheta ce poartă în vârf o grenadă este lansată. Odată atinsă distanța de siguranță față de trăgător, racheta propulsează grenada, aceasta atingându-și, într-un final, ținta.

(VEZI ȘI: AMANTELE NEȘTIUTE ALE LUI VLADIMIR PUTIN. PE LISTA CUCERIRILOR LIDERULUI DE LA KREMLIN SE AFLĂ ȘI O FEMEIE CELEBRĂ)

În urma unor evaluări realizate de US Army, au fost făcute publice probabilitățile de atingere a țintei de către un proiectil lansat de RPG-7. Astfel, s-a ajuns la concluzia că există 100% șanse de lovire a țintei de la o distanță de 50 de metri, 96% șanse de la 100 m, urmând ca, de aici, șansele să scadă considerabil. Probabilitatea ca țintă să fie atinsă de la o distanță de 200 de metri este de 51%, iar dacă distanța dintre trăgător și punctul ochit este de 300 de metri șansele scad la 22%.

Precizia armei lasă de dorit, fiind extrem de dificilă lovirea unui punct aflat la distanțe de peste 300 de metri; sintagma “cu cât mai aproape cu atât mai bine” a fost întotdeauna adevărată. În timpul invaziei Rusiei în Afganistan, mujahedinii foloseau lansatoarele RPG-7 pe distanțe de aproximativ 80 de metri. Predecesorul sau, RPG-2 a fost principala armă anti-tanc utilizată de forțele vietnameze în Războiul din Vietnam folosit în mare parte împotriva transportoarelor blindate americane M113.

RPG-7 este un lansator de grenade cu costuri foarte mici

Așadar, RPG-7 este un lansator de grenade cu costuri foarte mici, refolosibil și foarte ușor de utilizat. Chiar și așa, pierde la capitolul acuratețe și precizie dacă vorbim de distanțe mai mari. De-a lungul timpului, au fost produse peste 9 milioane  de lansatoare.

O rachetă antitanc este o rachetă ghidată a cărei misiune principală este distrugerea tancurilor și a altor tipuri de vehicule blindate. În prezent, capacitatea și costul rachetelor antitanc a crescut foarte mult cu armele ghidate cu laser, cu dezvoltarea celor Hellfire, supersonice pentru cea mai mare parte a profilului de zbor, dar prea greu pentru infanterie.

(NU RATA: VEDETE PRO ȘI CONTRA LUI VLADIMIR PUTIN. PERSONALITĂȚILE PLANETEI S-AU ÎMPĂRȚIT ÎN DOUĂ TABERE)

În plus, un sistem de rachete Bavar 373 de fabricație iraniană, similar cu sistemul de apărare antiaerian rusesc S-300, a fost donat Moscovei de autoritățile de la Teheran. Acestea i-au returnat lui Putin și un sistem S-300, potrivit unei surse care a contribuit la organizarea transportului.

Bavar 373 este un sistem mobil iranian de rachete sol-aer cu rază lungă de acțiune. Iranul îl descrie ca un concurent cu sistemul de rachete S-300. Primul prototip a fost construit în anul 2011. Iranul a anunțat că sistemul a fost proiectat și construit de către Ministerul Apărării, industria internă și unele universități iraniene. Sistemul prezintă un recipient de lansare vertical, dreptunghiular, cu detalii care sugerează un sistem de lansare la cald, spre deosebire de lansarea la rece folosită în sisteme precum S-300.

Bavar-373 poate detecta ținte sau avioane la mai mult de 300 km, îl poate bloca la aproximativ 250 km și îl poate distruge la 200 km. Iranul a folosit pentru prima dată sistemul său de apărare antirachetă Bavar-373 într-un exercițiu comun de apărare aeriană, numit de cod Gardienii lui Velayat Sky-99, la sfârșitul lunii octombrie 2020. Mai mult decât atât, acesta este capabil să detecteze până la 100 de ținte, să urmărească 60 dintre ele și să interacționeze cu șase simultan.

Au fost transportate RPG-uri și rachete antitanc de la Hashd al-Shaabi

Pe 26 martie, au fost transportate în Iran prin punctul de trecere a frontierei Salamja, RPG-uri și rachete antitanc de la Hashd al-Shaabi, cea mai puternică umbrelă a milițiilor șiite. Armele ar fi fost predate armatei iraniene și duse în Rusia pe mare. Pe 1 aprilie, ar fi trimis și două sisteme de lansatoare de rachete Astros 2 proiectate în Brazilia. O sursă din cadrul grupării Hashd al-Shaabi ar fi spus că nu au nevoie de aceste arme.

Mai mult decât atât, ar fi spus că „Orice este anti-SUA ne face fericiți”. Trei nave cargo au transportat aceste arme. Două nave sub pavilion rusesc și una sub pavilion iranian au traversat Marea Caspică între portul din Iran, Bandar Anzali, și orașul din Rusia, Astrakhan.

(VEZI AICI: LA CE ARMAMENT A RECURS RUSIA ÎN RĂZBOIUL DIN UCRAINA. RACHETELE SPECIALE SUNT ”AȘII” LUI PUTIN)

„Acest tip de armament sofisticat, sisteme de lansatoare de rachete, ar face o mare diferență pe teren în Ucraina. Ḥashd al-Shaabi controlează o mare parte din regiunea de graniță cu Iranul, ceea ce ar facilita această tranzacție. Alte țări, cum ar fi China, trebuie să fie foarte atente în a oferi arme Rusiei acum, având în vedere noua situație cu sancțiunile.

Și Iranul, ca parte a acelei axe, vrea să se asigure că Rusia nu pierde teren în acest conflict. Dacă regimul Putin va fi destabilizat, ar avea implicații uriașe pentru Iran, în special în Siria, unde Damascul este dependent de sprijinul aerian rusesc, iar Rusia coordonează pentru a evita conflictul direct între ei și Israel”, a comentat Mohaned Hage Ali, analist la Centrul Carnegie pentru Orientul Mijlociu.

Rusia și-a repoziționat forțele terestre pentru un nou asalt asupra regiunii Donbas. Asta pentru că au întâlnit o opoziție care a rezistat eroic, iar pierderile au fost mari pentru armata rusă. Serviciile de informații ucrainene au acuzat Georgia că ajută Rusia să primească echipament militar aflat sub sancțiuni. Oficialii georgieni, însă, au negat acuzațiile. În plus, ofilialii americani au dezvăluit la jumătatea lunii martie că Rusia a cerut Chinei arme și ajutor militar în războiul din Ucraina. Cert este că au nevoie de ajutor, iar ajutorul vine…

Documentarea acestui material a fost făcută de Gândul.ro

This browser does not support the video element.