Ryan Adams, acuzat de abuz emoțional și sexual de 7 femei. Mesajul-șoc al cântărețului: “Am făcut multe…”

De: Cancan
Publicat: 14/02/2019 | 15:23

Cântărețul și compozitorul american Ryan Adams este acuzat de abuz emoțional și sexual de șapte femei, potrivit unei anchete publicate de The New York Times.

Femeile au declarat că Ryan Adams s-a oferit să le ajute în carieră, dar a cerut în schimb favoruri sexuale și în unele momente a fost agresiv verbal și emoțional cu acestea. De altfel, și fosta soție a lui Adams, actrița și cântăreața Mandy Moore, a declarat de mai multe ori că acesta a abuzat-o emoțional în timpul căsniciei. Cei doi au divorțat în 2016.

După apariția articolului în The New York Times, miercuri, Adams a publicat un mesaj pe platforma de micro-blogging Twitter: „Nu sunt un bărbat perfect și am făcut multe greșeli”. Ulterior, cântărețul a mai scris: „Tuturor celor pe care i-am rănit, deși neintenționat, le cer scuze profund. Dar portretul făcut de acest articol este supărător de incorect”. De asemenea, el a explicat că unele detalii sunt interpretate greșit, altele sunt false.

Ryan Adams și-a lansat albumul de debut în anul 2000 și a fost de șapte ori nominalizat la Grammy. A lansat în 2016 un cover al celebrului album premiat cu Grammy „1989”, lansat de Taylor Swift cu un an înainte. A lucrat ca producător muzical pentru Willie Nelson și Jenny Lewis.