Ryan Giggs, cel mai bun jucător din istoria lui Man. United

Publicat: 19/05/2020 | 18:35

În urmă cu exact șase ani, Ryan Giggs își anunța retragerea din activitatea de jucător a lui Manchester United, după 963 de meciuri și 22 de trofee majore cucerite pentru club. 

Puțini mai știu că a început fotbalul la Manchester City, dar a ajuns o adevărată legendă pentru rivalii de la United. Este cel mai decorat jucător din istoria fotbalului, cu 34 de trofee, deşi nu a jucat niciodată la Cupa Mondială sau la un Campionat European. Un exemplu de loialitate în Sportul Rege, Ryan Giggs a jucat întreaga carieră, întinsă pe durata a 23 de sezoane, pe Old Trafford, identificându-se, practic, cu era modernă a fotbalului englez. Este singurul fotbalist prezent în primele 22 de stagiuni ale Premier League şi singurul care a marcat în primele 21 de sezoane şi deţine recordul de pase decisive în elita fotbalului englez, cu 271 de assist-uri.

Cu Man. United, a cucerit 13 titluri de campion, patru Cupe ale Angliei, trei Cupe ale Ligii, de două ori trofeul Champions League, o Supercupă a Europei, o Cupă Intercontinentală, un Mondial al Cluburilor şi nouă Supercupe ale Angliei. Pentru Ţara Galilor, a jucat de 64 de ori şi a marcat 12 goluri între 1991 şi 2007, iar în 2012, a fost căpitanul echipei Marii Britanii la Jocurile Olimpice de la Londra. A fost desemnat doi ani la rând cel mai bun tânăr jucător al sezonului în Premier League, în 1992 şi 1993, iar în 2009, a fost votat Jucătorul Anului în Anglia de Asociaţia Fotbaliştilor Profesionişti.

În întreaga sa carieră de 24 de ani de la Manchester United, nu a fost eliminat niciodată, iar la naţionala Tării Galilor a văzut o singură dată cartonaşul roşu într-un meci cu Norvegia din 5 septembrie 2001, ca urmare a două avertismente. Giggs a fost şi cel mai tânăr debutant pentru reprezentativa „dragonilor” în octombrie 1991, la doar 17 ani şi 321 de zile. Primul său gol pentru naţionala galeză l-a înscris pe 31 martie 1993 în preliminariile Cupei Mondiale, împotriva Belgiei.

Ryan şi-a anunţat retragerea din cariera de jucător pe 19 mai 2014, după 963 de meciuri şi 168 de goluri pentru „diavolii roşii”, iar în prezent este selecționerul Tarii Galilor, dupa ce a fost secundul lui Louis Van Gaal pe Old Trafford.