S-a ajuns la bătăi de stradă pentru serviciile de taxi, în Bucureşti! Şoferi UBER au bătut un taximetrist. Ce s-a întâmplat după!

De: Cancan
Publicat: 19/01/2018 | 18:29

La acest moment se efectuează investigaţii şi cercetări în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi pentru tragerea la răspunderea penală a persoanei/persoanelor implicate, potrivit unui comunicat al poliţiei.

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a semnalat vineri o altercaţie între şoferi UBER şi taximetrişti ce ar fi avut loc joi, în Bucureşti.

Trei şoferi ai firmei UBER au bătut un taximetrist, în faţa unui club din Bucureşti. Taximetristul a cerut ajutorul colegilor, care au ajuns la locul faptei să-l salveze pe cel atacat şi au sunat la serviciul unic de urgenţă 112. Şoferii UBER au fugit până la sosirea poliţiştilor şi a ambulanţei SMURD. Am ajuns la bătăi de stradă şi la anarhie, din cauza intereselor politicienilor are au blocat în ultimii ani modificarea Legii Taximetriei”, a spus Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR, într-un comunicat de presă.

UBER a negat iniţial că ar fi avut loc un conflict între şoferi ai companiei şi un taximetrist.

Informaţia nu este adevărată. Am făcut verificări şi cele trei numere de înmatriculare care apar în înregistrarea video nu se află în baza noastră de date cu şoferi parteneri. Întotdeauna vom condamna ferm orice formă de violenţă şi credem că Bucureştiul are nevoie şi de servicii de taxi şi de soluţii alternative de transport, precum UBER” , se arată într-un comunicat de presă al UBER România.