S-a dat lege! Alocaţia care se va dubla de la 1 iunie 2022. Este oficial

Publicat: 13/05/2022 | 11:26
spital de stat din România. Sursă foto: Pixabay

Vești bune! Norma de hrană a pacienţilor din spitale va creşte de la 11 la 22 lei. Decizia a fost luată astăzi, în Parlamentul României. Legea va intra în vigoare la data de 1 iulie 2022. Proiect de lege a fost semnat, în această dimineață, de către președintelui țării.

“Am făcut o estimare, o normă de hrană de 20 de lei faţă de 11 lei în momentul de faţă, având în vedere numărul de zile de spitalizare din România, care ar fi posibil în acest, an înseamnă un efort suplimentar de circa 100 de milioane de lei până la sfârşitul acestui an. Pentru cele nouă luni care au rămas din acest an ar fi un efort de 100 de milioane de lei pentru toţi pacienţii care se internează în România, la un nivel de 20 de lei. Sigur că dacă discut de un nivel de 22 de lei este ceva mai mult, dar am vrut să aveţi o idee legată de nivelul de finanţare necesar”, a transmis dr. Alexandru Rafila, ministrul Sanătății, într-o conferinţă de presă avută în urmă cu doar câteva zile.

Cum se stabileşte cuantumul alocaţiei de hrană

Potrivit Agerpres, „cuantumul alocaţiei de hrană în unităţile sanitare publice se stabileşte prin ordin al ministrului Sănătăţii, se actualizează anual în funcţie de rata inflaţiei şi nu poate fi mai mic de 22 lei/zi de spitalizare”.

Această valoare reprezintă, practic, o dublare a valorii actuale a acestei alocații, însă, anterior, după ce a trecut de Senat, proiectul stabilea valoarea alocației la 40 lei/zi de spitalizare, dar, între timp, aceasta a fost redusă.

Acești 22 lei vor putea fi majorați, prin decizia a consiliului de administrație a spitalului, dacă se obțin alte surse de finanțare decât contractele încheiate cu casele de asigurări de sănătate și de la bugetul de stat.

Sursă foto: Pixabay