S-a dat legea aşteptată de o mulţime de români! Primesc 1.000 de lei, pe carduri

Publicat: 16/06/2023 | 07:31
Klaus Iohannis, președintele României / Foto: Facebook

Actul normativ care prevede acordarea unui ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume – fructe și cartofi – afectați de seceta din 2022 a fost promulgat, miercuri, de președintele Klaus Iohannis. Conform acesteia, fermierii vor beneficia de un ajutor de 1.000 de lei. Bugetul pus la dispoziție pentru ajutorarea producătorilor agricoli este de 300 de milioane de lei.

Miercuri, Klaus Iohannis a promulgat actul normativ prin care se va acorda un ajutor pentru fermieri. Prin această lege se va reglementa instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru producătorii agricoli de legume, fructe şi cartofi, pentru o perioadă de trei ani. Imediat după ce o să intre în Monitorul Oficial acest decret, indemnizațiile vor fi majorate.

Persoanele juridice şi persoanele fizice înregistrate fiscal vor beneficia, pentru 3 ani, de 100.000 de euro, prin această schemă de sprijin sub formă de grant. În cazul cooperativelor, situația este diferită. Acestea vor beneficia pentru pentru susţinerea activităţilor de sortare, ambalare, etichetare şi transport desfăşurate de producătorii agricoli de legume-fructe şi cartofi de 300.000 de euro.
Iohannis a promulgat legea care prevede acordarea unui ajutor pentru fermieri / Foto: Facebook

Conform informațiilor din lege, valoarea ajutorul de stat reprezintă 20% din valoarea producției comercializate și se acordă anual.

„Valoarea ajutorului de stat reprezintă 20% din valoarea producţiei comercializate şi se acordă anual, dar nu poate depăşi 100.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naţionale a României la data comercializării, în cazul persoanelor juridice şi persoanelor fizice înregistrate fiscal conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 300.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naţionale a României la data comercializării, în cazul cooperativelor agricole înfiinţate, organizate şi care funcţionează potrivit Legii nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 31/1990, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi grupurilor/organizaţiilor de producători”, conform informațiilor din legea promulgată de Klaus Iohannis.

Difuzarea de imagini intime ale unei persoane, fără consimţământul ei, se pedepsește cu închisoarea

Pe de altă parte, Iohannis a promulgat, miercuri, și actul normativ pentru modificarea şi completarea art. 226 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal. Mai exact, această lege prevede ca divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, în orice mod, de imagini intime a unei persoane identificate, fără consimţământul acesteia, de natură să-i provoace o suferinţă psihică sau o ştirbire a imaginii sale, va fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.