S-a împăcat cu Cristi Mitrea?! Andreea Mantea a confirmat relația

De: Cancan
Publicat: 12/02/2019 | 12:27

Andreea Mantea traversează o perioadă frumoasă din viața ei, profesional îi merge foarte bine, prezintă show-ul matrimonial “Puterea dragostei“, în Turcia, acolo unde se filmează emisiunea, însă nici pe plan personal, nu se poate plânge. Ba din contră. Bruneta a confirmat faptul că trăiește o frumoasă poveste de iubire.

Dacă până acum a preferat să fie discretă cu viața ei amoroasă, recent, Andreea a dat totul pe față. Un susținător al emisiunii a postat următorul comentariu:Cât de frumos. Sper să găsești pe cineva care să te iubească cu adevărat până la lună și înapoi, i-a scris internautul, în limba engleză.

„I already did!” (n.r. Deja l-am găsit!), a răspuns Andreea, însă nu a precizat numele bărbatului de care este îndrăgostită. Potrivit speculațiilor care au apărut în ultima vreme în presă, vizavi de împăcarea Andreei Mantea cu tatăl copilului ei, Cristi Mitrea, este foarte probabil ca el să fie iubitul prezentatoarei.

”Am zâmbit undeva înlăuntrul meu”

”Am zâmbit undeva înlăuntrul meu, gândindu-mă că poate într-adevăr aş fi însărcinată, dar nu am vrut să mă gândesc prea mult. În momentul în care am ajuns la cosmeticiană, am simţit că durerea respectivă nu se mai duce aşa cum se ducea în mod normal, am simţit că se duce la el. Şi atunci am ştiut sigur că sunt însărcinată pentru că am simţit că este cineva acolo care e deranjat de durerea pe care eu o simt. Şi i-am zis fetei: „Gata, hai să nu mai continuăm!“ Am inventat nişte scuze. Nu aveam cum să-i zic: „Ştii, cred că eu sunt însărcinată, simt eu că-l deranjează şi aş vrea să ne oprim“. Am ieşit de acolo, ştiam că e o farmacie pe colţ, m-am dus repede, când am văzut câtă lume era am renunţat. Am sunat o prietenă să-mi ia un test de sarcină şi m-am dus la ea să-l fac. Nici măcar lui Cristi (n.r Cristi Mitrea, tatăl lui David) n-am vrut să-i zic până n-am fost sigură”, a povestit vedeta Kanal D în urmă cu ceva timp.