S-a lansat romanul care ”renaşte” o controversă a anilor ’90: a avut Ion Iliescu un copil din flori?

De: Cancan
Publicat: 24/01/2018 | 09:00
Cartea lui Toma Roman Jr. readuce în discuţie un subiect la modă la începutul anilor '90

Autorul este un vechi om de presă, în anii ’90 lucrând ca jurnalist de investigaţie la ziare importante ale vremii. Cartea, altfel scrisă cu umor şi uşor de citit este făcută cu cheie, conţinând portretele lejer de recunoscut ale unor personaje din lumea politică sau media a vremii. Ţinând cont că autorul s-a învârtit pe atunci fizic în zona aceasta, scrierea lui are o tentă autobiografică. Intriga porneşte de la presupunerea că Ion Vlădescu (Ion Iliescu) a avut un copil din flori făcut în timpul studiilor în URSS, fapt care-l influenţează în luarea unor decizii importante pentru România.

Chestiunea e cercetată de către un cuplu de jurnalişti care trec prin tot felul de situaţii bizare. Am discutat cu Toma dorind să-l întrebăm cât e adevăr şi cât e ficţiune din cartea lui şi mai ales dacă fostul preşedinte chiar a avut un fiu pe care nu l-a recunoscut în Rusia. Ne-a răspuns: „Nu pot nici să confirm nici să infirm treaba cu copilul. În orice caz, în carte sunt descrise multe personaje şi situaţii reale, pe care le-am trăit. Am vrut să fac un portret concis al lumii nebune a anilor 90”. (I.D.)