S-a supărat Miriuță: „Mi-am mâncat 5 ani din viață în aceste cinci luni, cu stadionul. Mi-e scârbă!”

Publicat: 29/03/2019 | 07:00
Vasile Miriuță, antrenorul principal al formației FC Hermannstadt, a avut la conferința de presă premergătoare dueluui pe care elevii si îl vor susține în deplasare cu Dinamo în deschiderea rundei a III-a a play-out-ului, un atac virulent la adresa oficialitărior din Sibiu.

Nemulțumirea lui Miriuță este legată de faptul că lucrările s-au tergiversat la stadion, iar echipa sa este nevoită să joace salvarea de la retrogradre etapă de etapă în deplasare, având un handicap imens în fața celorlalte contracandidate din acest punct de vedere.

„Mi-am mâncat 5 ani din viață în aceste cinci luni, cu stadionul. De vreo două-trei săptămâni am zis ”Stop!”, îmi focusez energia pozitivă numai asupra echipei. Gândiți-vă, antrenându-mă în fiecare zi, am sperat că vom juca acasă cinci-șase jocuri, cu sibienii noștri, 5000 sau 6000. Dacă s-ar fi întâmplat lucrul ăsta, vă spun cu mâna pe inimă, așa bine aș fi dormit, pentru că una e să joci acasă, ai 5000 de oameni în spate care te încurajează…Acum două săptămâni le-am spus băieților: „Domnilor, să uitați că vom juca acasă! Casa noastră e Piteștiul!” Nici nu mă mai consum, că n-are rost. N-am dormit noaptea! Vreau să dorm și eu noaptea, să mă trezesc mai liniștit. Părerea mea e că nu se vrea echipă în Liga I. Dau un exemplu: știți unde stau eu, dincolo, la vecinii noștri, în Ungaria, într-un an s-a făcut un stadion de 10.200 de locuri, la o echipă din prima divizie, fosta echipă a armatei. La noi, în nouă sau 10 luni, nu s-a renovat o tribună. Credeți-mă, mi-e scârbă, nici nu vreau să mă mai gândesc la stadionul ăsta. Să salvez numai echipa asta și-apoi voi vedea ce voi face de la anul”, a tunat Vasile Miriuță.

FC Hermannstadt a ajuns pe loc de baraj după primele două runde din play-out, având 17 puncte, la fel ca și FC Voluntari, însă cu un golaveraj inferior.

Partida Dinamo- FC Hermannstadt, meci contând pentru runda a III-a din play-out va avea loc astăzi de la ora 20:30, duelul urmând a fi transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look Tv.