S-au încins spiritele înaintea derby-ului: ”Aducem tămâie să alungăm magia!”

De: Cancan
Publicat: 20/09/2017 | 13:23
Gigi şi Meme acuză echipa din Cluj că primeşte penalty-uri
„Poate să le dea arbitrul şi două penalty-uri, noi le dăm trei goluri. Dar nu e de glumit. Primeşti un penalty, primeşti altul, dar tu primeşti la fiecare meci penalty când nu poţi să marchezi altfel? Nu e în regulă, nu se poate. Numai în favoarea lor? Fac vrăji, fac magie? Îi vrăjesc pe arbitri cu magie! Trebuie să aducem tămâia, să anulăm magia. Prin Hristos şi rugăciune nu cred că va mai fi posibilă magia lor. Dacă au echipă bună, de ce mai fac vrăji? Eu, de exemplu, nu fac vrăji. 
 
Cred că cei de acolo au legăturile acelea vechi. Nu vreau să vorbesc cu păcat, dar cum să fie totul doar în favoarea lor, cum e posibil aşa ceva?”, a spus Becali.
 
„Nu ştiu pentru ce să fiu mai îngrijorat: pentru faptul că suntem dezavantajaţi la arbitraje sau că o contracandidată este avantajată. Când primeşti 5 penalty-uri la 0-0, din care două clar dictate eronat… Ne interesează pe noi că primim penalty la 4-0 cu Mediaş?
 
Mulţi arbitri au părut că abia aşteapta să acorde penalty-uri pentru CFR. Nu aş vrea să câştigăm cu greşeală de arbitraj. E penibil să câştigi cu o greşeală de arbitraj. Ei aşa au fost învăţaţi să câştige în istoria clubului, cu penalty-uri în minutul 90+3″, a spus Mihai Stoica.